31 Ianuarie 2018

Salonul International Auto Bucuresti revine dupa 11 ani. Anul acesta va fi organizat la Romexpo intre 23 martie si 1 aprilie



Salonul International de Automobile Bucuresti (SIAB) revine in calendarul european al evenimentelor din industria auto, fiind deschis intre 23 martie si 1 aprilie la Romexpo, in pavilioanele B1-B2.

Suprafata din interior este de 27.000 mp, iar cea din exterior este de 20.000 mp. Pana in prezent, discutiile s-au concretizat cu 20 de branduri auto, printre care Opel, BMW, modele ale Tiriac Auto si Porsche Romania.

Desi este foarte aproape de Salonul Auto de la Geneva, importatorii auto spun ca vom vedea la SIAB toate modelele lansate in Elvetia.

Pretul de intrare este de 30 de lei, iar programul de vizitare este de la 10:00 la 20:00 in cursul saptamanii si pana la 19:00 in weekend. Organizatorii se asteapta la 150.000 de vizitatori.

La ultima editie, Salonul International Auto Bucuresti 2007 (SIAB), organizata in Otopeni, au fost expuse 200 de modele de la 35 de marci auto. Suprafata de expunere a fost 50.000 de metri patrati.

Salonul International de Automobile Bucuresti este organizat de Romexpo, Camera de Comert si Industrie a Romaniei si APIA - Asociatia Producatorilor si Importatorilor de Automobile o data la 2 ani. Urmatorul SIAB va fi organizat in anul 2020. Alte expozitii auto desfasurate la Romexpo vor putea avea loc aici cu acordul APIA.



Citeste si