Piata de SUV-uri este in plina expansiune, iar nuantele alb si negru sunt in continuare culori predominante in acest segment, insa rosul, albastrul si nuantele de maro apar tot mai des, potrivit unui raport la BASF.

Odata cu cresterea vanzarilor si a numarului de modele, vehiculele sportive utilitare (SUV) influenteaza semnificativ datele de popularitate.Acest lucru reflecta cresterea si diversificarea (de altfel, previzibile) gamei de modele a acestor vehicule robuste.

La nivel global, albul isi mentine pozitia predominanta in toate segmentele si ocupa in continuare primul loc, cu o cota de piata de aproape 40%. In frunte cu negru, gri si argintiu, culorile acromatice continua sa fie cele mai populare. Cand vine vorba despre culori, ponderea de albastru si de rosu este aproape egala, urmata de maro. O privire de ansamblu globala asupra segmentelor auto arata: cu cat este mai mica masina, cu atat culoarea este mai intensa.

Datele din Raportul de culoare european pentru 2017 arata ca nuantele acromatice sunt, in continuare, cele mai populare. Aproximativ 78% dintre toate masinile au fost vopsite in alb, negru, gri sau argintiu anul trecut, marcand o continuare a acestei tendinte. Dintre culorile acromatice, proportia de gri a crescut la 19%, atingand, acum, aceeasi popularitate ca si negrul. Cresterea proportiei de gri este evidentiata de diversitatea tot mai mare a paletei sale de nuante. Cu mai mult de 100 de variatii, griul are al doilea cel mai mare numar de nuante dupa albastru.

"Griul – cu asociatiile sale cu betonul si sticla – reprezinta culoarea care evoca cel mai bine atmosfera urbana si a crescut puternic in ultimii ani. Cu nuante de gri luminos si mediu, pana la antracit intunecat, griul aduce o mare varietate si, astfel, si-a castigat pozitia puternica pe piata", a declarat Mark Gutjahr, head of Automotive Color Design EMEA, la divizia de Produse de acoperire a BASF.

Citeste si:
Europenii isi comanda masini albe, albastre si rosii
Tendinte cromatice pe piata...

Dintre culori, albastrul continua sa fie puternic in trend. Desi cota totala de 10% a ramas stabila, proportia de albastru a crescut considerabil in paleta cromatica: aproape fiecare a doua masina colorata, produsa in Europa in 2017, a fost albastra – tendinta anticipata de designerii de culoare BASF si reflectata de numeroasele nuante de albastru din ultimele colectii de culori. Cu aproape 130 de variatii, albastrul a ramas pe primul loc si in ceea ce priveste diversitatea nuantelor.

Culorile acromatice cu efecte speciale sunt predominante in America de Nord

Raportul de culoare din America de Nord pentru 2017 arata ca noile tehnologii de pigmentare maresc cererea de efecte speciale care aduc stralucire culorii. Acest lucru duce la o varietate mai mare a segmentelor de culori – in special in cazul acromaticelor alb, negru si argintiu/gri, care sunt cele mai populare culori de automobile in America de Nord.

Chiar si in segmentul in crestere al vehiculelor electrice, culorile acromatice sunt in continuare preferate – desi griul/argintiul pare sa fie mai popular decat albul sau negrul in acest stadiu incipient al dezvoltarii acestui tip de vehicule. Estetica culorilor este din ce in ce mai frecvent gandita in relatie cu functionalitatea, astfel incat capacitatea de a fi detectata de senzori are o mai mare relevanta decat oricand, iar BASF va continua sa monitorizeze aceste evolutii.

"Studiul nostru de tendinte arata importanta continua a paletei de culori acromatice, dominate de alb, negru si gri. Este esential pentru noi sa inovam in aceste domenii, asa ca suntem in cautare de modalitati noi de a gasi culori care surprind esenta marcii clientului in asemenea masura, incat sa contribuie chiar la definirea formei masinii", a declarat Paul Czornij, head of design for BASF Color Design Excellence Group din America de Nord.

Citeste si:
Ce anvelope ar trebui montate pe SUV-uri
Nokian: SUV-urile au nevoie...

Albastrul si rosul sunt culorile cheie pentru America de Nord. Paleta de culoare albastra este, de asemenea, foarte versatila si poate atinge o mare diversitate de nuante, variind in materie de lumina, saturatie si modificari de tonalitati subtile. Alte culori, cum ar fi portocaliu, apar in analiza. Aceste nuante pun la dispozitia consumatorilor mai multe optiuni de a-si evidentia preferintele individuale.

Piata de vopsele pentru autovehicule din Asia-Pacific este influentata de cresterea numarului de vehicule si de diversitatea conditiilor regionale, factori ce se reflecta si in Raportul de culoare pentru Asia Pacific, pentru anul 2017.

Cu o distributie totala de 49%, albul este culoarea preferata din regiune. Datorita contextului cultural din Asia Pacific, nuantele de alb sunt asociate cu imaginea pozitiva a puritatii si a tehnologiei inteligente avansate. Astfel, in ultimii ani, masinile albe s-au bucurat de o crestere mare de volum in Asia-Pacific. In afara de alb, nuantele de maro castiga, de asemenea, popularitate – in special in cazul SUV-urilor de dimensiuni medii. Atat albul – in special albul perlat – cat si maroul sunt pozitionate ca fiind culori elegante, cu un aer luxos, binevenite pe piata Asia-Pacific.

Rosul aprins, perceput ca o culoare provocatoare dar personala, este foarte popular in gama cromatica a culorilor pentru automobile din Asia-Pacific. In general, automobilele rosii atrag atentia, un factor important pe pietele mature din zona.

Citeste si:
BASF: Noi culori vor atenua acumularea de caldura in masini
BASF dezvolta culori pentru...

Sute de culori sunt, in prezent, pe piata si includ o gama larga de efecte unice. Mai mult, functionalitatile vopselelor joaca un rol tot mai important. Spre exemplu, vopselele cu gestionare integrata a temperaturii (n.r. care permit reducerea caldurii) isi aduc contributia la o mobilitate a viitorului durabila.

Deoarece reduc la minim incalzirea suprafetei masinii si, prin urmare, a interiorului acesteia, economia in utilizarea aerului conditionat conduce la un consum redus de combustibil sau la o autonomie mai buna pentru autovehiculele electrice.

Divizia de Produse de acoperire a BASF este un expert global in dezvoltarea, fabricarea si comercializarea produselor de acoperire ingenioase si sustenabile, originale si de retus, pentru masini, precum si a vopselelor decorative. Dezvoltam solutii avansate pentru performanta si ne asiguram ca eficienta, designul si noile aplicatii raspund cerintelor partenerilor nostri din toata lumea. BASF impartaseste abilitatile, cunostintele si resursele echipelor sale globale si interdisciplinare, in beneficiul clientilor sai, prin administrarea unei retele de colaborare cu sedii in Europa, America de nord, America de sud si in regiunea Asia Pacific. In 2016, divizia de Produse de acoperire a avut vanzari globale de aproximativ 3,2 miliarde euro.

In 2016, BASF a achizitionat Chemetall, un lider global in furnizarea de tratamente pentru suprafete de metal, plastic sau sticla, pentru o gama larga de industrii si piete. Datorita acestei extinderi a portofoliului, BASF a devenit un furnizor complet de solutii pentru produse de acoperire.


Te-ar putea interesa si:


Mai multe articole din sectiunea Auto »



Citeste si
Au fost cele mai populare nuante pe masinile noi in 2016