23 Februarie 2018

Ministerul promisiunilor: mai indraznesti sa crezi in construirea autostrazilor? Scurta retrospectiva



Ministrul Transporturilor, Lucian Sova, a declarat ca in 2018 "tinde sa aiba curajul sa isi asume" receptia a circa 60 de kilometri de autostrada. Predecesorii sai au avut, insa, mai mult "curaj”, asumandu-si mai multi kilometri de sosele de mare viteza. Felix Stroe spunea ca vor fi dati in folosinta circa 156 de kilometri, in 2017, Razvan Cuc estima 90 de kilometri pentru anul trecut, iar Sorin Buse declara ca Romania va avea mai mult de 1.000 de kilometri de autostrada in 2018, iar numarul de kilometri de autostrada deschisi circulatiei in 2017 va fi de cel mult 150. Cativa ani de promisiuni mai tarziu, Romania are doar 748 de kilometri de autostrada, dintre care 15 receptionati anul trecut.

"Tehnic inca sunt probleme consistente, desi exista unele elemente de promovare cu privire la calitatea autostrazilor ce ar putea fi date in folosinta. Este vorba de aproape 60 de kilometri, care, in cursul lui 2018, ar putea fi chiar si receptionati. Este vorba de doua loturi care insumat fac vreo 40 de kilometri pe Sebes-Turda, care arata foarte bine si despre care imi spun responsabili din companie (CNAIR - n. r.) ca se apropie si de standardul impus de reglementarile legale actuale privind receptia. Eu privesc cu incredere ca macar aceste doua loturi inainte de concedii sa fie receptionate", a declarat, miercuri, ministrul Transporturilor, Lucian Sova, dupa dezbaterile care au avut loc in Comisia pentru transporturi din Camera Deputatilor, noteaza Agerpres.

Sova a subliniat ca sunt premise pentru a se ajunge la receptia a 100 de kilometri de autostrada anul acesta, insa "inca nu si-ar asuma cifra de 100".

"Probabil, chiar un pic mai mult decat probabil, 60 (de kilometri de autostrada vor fi receptionati in 2018 - n. r.), zic eu, de o maniera responsabila. Mi se ofera si un orizont mai optimist, in jur de 100 kilometri pe cele trei axe in esenta, dar inca nu mi-as asuma cifra de 100 (de kilometri - n. r.). Catre 60, desi este derizoriu, si recunosc asta cel putin ca cetatean, dar ca responsabil in minister tind sa am curajul sa ii asum, dar mai mult decat atat imi asum ca receptiile care se vor face si darea in exploatare a acestor segmente sa se faca in conformitate cu prevederile legale din acest moment", a spus el.

Ministrul a adaugat ca se va schimba legislatia privind receptiile, in sensul de a se putea da in folosinta segmente de autostrada care corespund din punct de vedere tehnic si al sigurantei circulatiei.

Alti ministri, alte promisiuni

Felix Stroe, ministru al Transporturilor timp de aproximativ 3 luni, declara, in decembrie 2017, la Parlament, ca in 2018 vor fi dati in folosinta 156,7 kilometri de autostrada.

Razvan Cuc, ministrul al Transporturilor in perioada ianuarie – octombrie 2017, declara, in iulie 2017 ca isi va respecta angajamentul privind numarul de kilometri de autostrada care vor fi dati in folosinta in 2017, afirmand ca este vorba despre 90 de kilometri, in timp ce pentru 800 de kilometri vor fi lansate procedurile de licitatie.

Promisiuni dadea si Sorin Buse, ministrul Transporturilor in perioada iulie 2016 – ianuarie 2017. Buse declara, in decembrie 2016, ca Romania va avea mai mult de 1.000 de kilometri de autostrada in 2018, iar numarul de kilometri de autostrada deschisi circulatiei in 2017 va fi de cel mult 150.

Compania Nationala de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) anunta, la finalul anului trecut, ca a receptionat 15,4 kilometri de autostrada, astfel incat lungimea totala a soselelor de mare viteza a ajuns la 748. De asemenea, alti 21 de kilometri erau aproape finalizati, dar inca nu au fost dati in folosinta.



Citeste si