17 Noiembrie 2006

Posibila preluare a VW de catre Porsche duce la cresterea actiunilor VW

Actiunile grupului producator de automobile Volkswagen s-au apreciat substantial ieri pe fondul discutiilor privind o eventuala preluare a principalului producator european de masini de catre gruparea Porsche, principalul actionar al VW, conform Reuters, preluat de NewsIn.

Actiunile VW s-au apreciat cu aproximativ 4% la un moment dat, stabilizandu-se apoi la un nivel de crestere de 2,7%, pana la nivelul de 85,60 de euro.

Actiunile principalului producator european de automobile au atins un nivel record in cursul zilei de miercuri, atunci cand Porsche a anuntat ca si-a majorat participatiunea pe care o detine din VW de 27,4% pana la 29,9% in viitor, urmand a strange capital de aproximativ opt miliarde de euro (10,2 miliarde de dolari) ce ar putea fi folositi pentru o eventuala preluare.

Porsche a negat faptul ca ar dori sa depaseasca nivelul de 30%, deoarece in acest caz ar fi nevoita sa lanseze o oferta de preluare a VW, conform legislatiei germane.

Piata estimeaza ca grupul Porsche, detinuta de familia presedintelui VW, Ferdinand Piech, va decide la un moment dat daca va prelua controlul asupra companiei Volkswagen.

"Credem ca aceasta decide ar anticipa viitoarea oferta de preluare a companiei Volkswagen de catre Porsche, indeplinind astfel dorinta lui Ferdinand Piech, de a prelua VW inainte de termenul de expirare a legii ce limiteaza preluarea a mai mult de 20% din puterea de vot in cadrul consiliului de administratie al Volkswagen de un actionar unic", a precizat un analist al grupului de investitii Sanford Bernstein, Stephen Cheetham, intr-un comunicat emis clientilor sai.

"Aceasta decizie nu va fi favorabila pentru actionarii Porsche dar va fi favorabila actionarilor VW, avand in vedere sa valoarea actiunilor va creste anticipand eventuala preluare", a adaugat acesta.

Banca Credit Suisse a admis posibilitatea unei oferte de preluare dar a precizat ca inca nu crede ca Porsche ar avea vreun interes in a depasi plafonul de actionariat de 30%.



Citeste si