Scandalul Dieselgate a luat sfarsit in urma cu ceva timp, insa urmarile lui sunt si vor fi resimtite o buna perioada de acum incolo. Daca acum putem citi la fiecare cateva luni de noi si noi probleme depistate in urma testelor la producatorii importanti, iata ca acum a venit si randul oficialilor Uniunii Europene de a se gandi la noi masuri care sa ajute consumatorii.

Va spunem in randurile urmatoare cum vor cei de la Bruxelles sa ne faca viata mai usoara, lasandu-i astfel de producatorii auto cu si mai putine portite in legatura cu acest subiect. Sa trecem la treaba!

Mai intai sa va spunem de unde a pornit toata aceasta pledoarie a oficialilor de la Bruxelles, acesta nefiind una dintre temele cele mai importante ale Parlamentului European in aceasta perioada tot mai complicata din punct de vedere geopolitic.

Citeste continuarea pe Cars.ro

Sursa foto: Cars.ro

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Auto »



Setari Cookie-uri