27 Aprilie 2018

DKV lanseaza serviciul Box Europe in luna mai



DKV lanseaza Box Europe in luna mai, prin intermediul caruia vor putea fi decontate toate taxele de drum in Europa.

Procesul de comanda are loc online. DKV Box Europe se bazeaza pe o unitate de bord conforma cu EETS, produsa de Siemens. Este dotat cu tehnologie radio hibrida, poate sa inregistreze si sa deconteze taxe de drum DSRC dar si pe cele bazate pe GNSS.

In vara anului 2018, DKV Box Europe va intra in testele operative, in cadrul carora unitatile de bord vor fi montate primilor clienti DKV. DKV Euro Service doreste sa livreze primele unitati complet functionale catre clienti in septembrie.

„Obiectivul este ca incepand cu al patrulea trimestru din 2018 unitatile de bord deja montate in vehicule sa fie inlocuite succesiv, pentru ca, odata cu DKV Box Europe, pe termen mediu, utilizatorii vor avea nevoie de un singur aparat de bord pentru intreaga Europa”, mentioneaza Robert Vass, Country Manager DKV Euro Service.

Prima taxa de drum care va putea fi inregistrata si decontata prin intermediul dispozitivului DKV Box Europe incepand cu al patrulea trimestru, este cea din Belgia. Activarea pentru taxa de drum din Germania va urma la inceputul anului 2019. In primavara anului 2019 vor urma tarile DSRC (Austria, Franta, Spania, Portugalia). La scurt timp va fi activata si Italia. Taxele pentru podurile Oresund si Storebaelt din Scandinavia vor fi decontate si ele in curand cu ajutorul DKV Box Europe.

Tarile precum Polonia, Slovenia si Ungaria lucreaza la propriul regulament EETS, astfel incat aceste tari nu pot fi inca acoperite cu un dispozitiv EETS-box.

De peste 80 de ani, DKV Euro Service este unul dintre furnizorii de servicii de mobilitate de top pentru industria logisticii si a transporturilor. De la aprovizionarea pe drum fara numerar la cele peste 70.000 puncte de acceptanta pe diferite piete si pana la decontarea taxei de drum si a taxei pe valoarea adaugata, DKV ofera un spectru larg de servicii pentru optimizarea si managementul flotei comerciale in intreaga Europa.



Citeste si