15 Iunie 2018

Sandero/Logan, rezultate dezamagitoare la testele Latin NCAP in 2018 - 1 stea



Modelul Sandero, fabricat pentru Brazilia, Argentina si Columbia, o "da in bara" la testele de siguranta si obtine rezultate dezamagitoare la Latin NCAP in 2018.

Echipat cu doua airbaguri, Sandero obtine doar o stea pentru siguranta oferita pasagerilor adulti si trei stele pentru pasagerii copii. La impactul frontal, Sandero a obtinut 8,27 puncte din 16, iar la cel lateral a inregistrat 9,75 de puncte din maximul de 16.

La impactul frontal, protectia gatului pasagerului a fost buna, in timp ce protectia capului a fost adecvata. Pieptul soferului a avut o protectie slaba. Structura habitaclului a fost considerata instabila.

Impact lateral: vehiculul a oferit o buna protectie pentru cap si pelvis, o protectie adecvata pentru abdomen si o protectie slaba a pieptului. Vehiculul are un sistem de avertizare cu centura de siguranta (SBR) numai pentru sofer, dar nu indeplineste cerintele Latin NCAP. Toate cele de mai sus explica rezultatul de o stea pentru protectia pasagerilor adulti.

Sandero / Logan, 1 stea la Latin NCAP in 2018 Sandero, testat de Euro NCAP in 2013

In Europa, Dacia Sandero a obtinut 4 stele la testele de impact, fiind cel ma bun punctaj obtinut vreodata de un model Dacia. A doua generatie Sandero asigura o protectie de 80% pentru pasagerii adulti, 79% pentru ocupantii copii, 57% pentru pietoni.

Modelul Dacia a fost echipat cu ESP si patru airbag-uri in standard. Protectia laterala a pasagerilor ramane slaba, insa cea frontala a fost imbunatatita.

Testele Euro Ncap constau in impact frontal la o viteza de 64 km/h, impact lateral cu o bariera mobila deformabila care loveste usa soferului la o viteza de 50 km/h, precum si propulsarea laterala a masinii la 29 km/h intr-un stalp rigid.



Citeste si