29 Iunie 2018

Tronsonul de metrou Gara de Nord-Gara Progresu, estimat la peste un miliard de euro. Cand va fi gata?



Constructia tronsonului de metrou Gara de Nord - Gara Progresu, care face parte din planul de extindere a Magistralei 4, ar putea fi gata din 2028. Investitia este estimata la 1,12 miliarde de euro, a declarat, pentru ECONOMICA.net, directorul general al Metrorex, Dumitru Sodolescu.

Consiliul Tehnico-Economic al Metrorex SA a avizat Studiul de Prefezabilitate aferent Magistralei 4 de metrou: Lac Straulesti – Gara Progresu, tronsonul Gara de Nord – Gara Progresu, la finalul lunii mai, a declarat Dumitru Sodolescu.

Noul tronson de metrou va avea o lungimea totala de aproximativ 11 kilometri, 14 statii si un depou.

Dupa finalizarea Studiului de Prefezabilitate, va urma realizarea Studiului de Fezabilitate, care are ca termen de finalizare al doilea semestru din 2019. Urmeaza procesul de aprobare prin Hotarare de Guvern si obtinerea finantarii, a explicat directorul Metrorex.

Procesul de licitatie si realizare a serviciilor de proiectare este estimat la doi ani, iar procesul de licitatie si executie a lucrarilor este estimat la 6 ani.



Citeste si