26 Septembrie 2018

Romanii pot expedia sau ridica singuri coletele printr-un serviciu al DPD



DPD Romania, una dintre cele mai mari companii de curierat expres si coletarie de pe piata locala, a lansat serviciul DPD Collect, o solutie rapida si flexibila de livrare si expediere a coletelor, in urma unei investitii de 1,2 milioane de euro.

DPD Collect consta intr-o retea de automate postale si oficii amplasate in spatii comerciale si cladiri de birouri, dar si in locatii proprii. Potrivit reprezentantilor DPD, noul serviciu se adreseaza tuturor segmentelor de business (B2B, B2C), precum si persoanelor fizice care vor sa expedieze colete in regim de la usa la punct fix, punct fix la usa sau punct fix la punct fix.

Printre noutatile pe care noul serviciu le va pune la dispozitia clientilor se numara: un cost redus, timp de livrare 24 ore, disponibilitate extinsa a coletului (de pana la 5 zile lucratoare) si flexibilitate in ceea ce priveste preluarea si livrarea. Compania anunta ca serviciul DPD Collect este accesibil tuturor clientilor prin accesarea aplicatiei myDPD, care ofera optiunea de track & trace online si posibilitatea de plata.

„Dinamismul care caracterizeaza piata comertului electronic ne motiveaza sa venim cu solutii inovatoare care sa acopere nevoile partenerilor nostri din industria e-commerce sii nu numai, oferindu-le noi modalitati flexibile de livrare si expediere”, a declarat Lucian Aldescu, CEO DPD Romania.

Serviciul este disponibil din luna septembrie in peste 50 de locatii din Bucuresti, iar pana la finalul anului compania estimeaza extinderea la nivel national, printr-o retea de 100 de puncte DPD Collect, in principalele orase din Romania.

„Pentru locatiile automatelor postale am ales atat spatii comerciale, cat si de business, accesibile oamenilor in traseul lor zilnic si cu un program flexibil pentru ridicarea si expedierea coletelor. Astfel, locuitorii din orasele in care acest serviciu este activ si care doresc sa isi ridice sau sa expedieze singuri coletul au de acum posibilitatea sa faca acest lucru”, adauga Lucian Aldescu.

DPD Romania este parte a DPDgroup, lider european in curieratul rutier. In Romania, DPD se afla in top 3 companii de curierat. Prin tehnologia inovatoare, cunoasterea pietei locale si cele 2 servicii Predict si PalletOne, DPD Romania ofera cea mai buna experienta de livrare atat expeditorilor, cat si destinatarilor.

Cu o echipa de peste 1.200 de angajati si francizori si avand acces la o retea europeana de 16.000 de sedii Pickup, DPD Romania livreaza anual peste 9 milioane de colete.



Citeste si