Lucrarile pe lotul dintre Ungheni si Iernut, parte din Autostrada A3, sunt aproape finalizate, iar traficul s-ar putea deschide din decembrie, daca sensul giratoriu provizoriu de la Iernut va fi functional. Cei 10,1 kilometri de autostrada s-ar adauga celor 3,6, dintre Ogra si Iernut, finalizati in octombrie, iar soferii vor putea circula, astfel, pe 14 kilometri de autostrada, informeaza Asociatia Pro Infrastructura.

„Lucrarile pe lotul Ungheni-Ogra (10,1 km) vor fi finalizate la nivel substantial in perioada imediat urmatoare. Constructorul mai are de executat doar punctual, pe zone restranse, instalarea unor panouri fonoabsorbante, parapete de protectie, indicatoare si aplicarea catorva marcaje rutiere. De asemenea, mai este de munca la rigole, santuri, ecologizarea coridorului de expropriere sau la cladirile Centrului de Intretinere si Coordonare (CIC), insa aceste elemente pot fi puse la punct dupa inaugurare. Practic, tronsonul va fi pregatit pentru deschidere in scurt timp”, potrivit Asociatiei Pro Infrastructura.

Pentru a da drumul circulatiei pe loturile Ungheni-Iernut si Ogra-Iernut, se construieste un sens giratoriu provizoriu la Iernut, la capatul autostrazii A3, aproape de bariera de cale ferata de pe DN14A.

Daca autoritatile vor fi de acord cu sensul giratoriu provizoriu pana la constuirea nodului rutier de la Iernut, cele doua loturi de autostrada ar putea fi date circulatiei luna viitoare. In caz contrar, deschiderea se amana pentru anul 2019 cand vor fi gata bretelele nodului Iernut, sustine Pro Infrastructura.

Proiectarea si executia lotului Ogra-Iernut, parte din sectiunea Ogra-Campia Turzii este realizata de asocierea Geiger Transilvania – Wilhelim Geiger. Valorea contractului este de 55 de milioane de lei. Lucrarile au inceput in mai 2016 si trebuiau finalizate in septembrie 2017.

Lotul Ungheni – Ogra este construit de asocierea Strabag-Straco Grup, valoarea contractului fiind de 251,3 milioane de lei. Lucrarile au inceput in iunie 2016 si trebuiau sa fie terminate in 12 luni.

Autostrada A3 a fost impartita in doua proiecte independente: Autostrada Bucuresti–Brasov si Autostrada Brasov–Cluj–Bors, numita si Autostrada Transilvania. Aceasta face legatura dintre Bucuresti si iesirea spre Ungaria prin Vama Bors.

La finalul anului 2009 s-au deschis circulatiei primii 42 de kilometri din aceasta autostrada, dintre Turda si Gilau, iar in 13 noiembrie 2010, inca 10 km intre Turda si Campia Turzii, iar in 2018 extensia Gilau–Nadaselu. Din 2012, este circulabila si o parte de 55,5 din cei 62 km ai autostrazii Bucuresti–Ploiesti, aflata intre centurile celor doua orase.

Sursa foto: Asociatia Pro Infrastructura

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Anca Olteanu
Sunt redactor coordonator al publicației Retail.ro, parte din InternetCorp. Înainte am lucrat la site-urile Ziare.com și Wall-street.ro și la agenția de presă Mediafax, unde am fost reporter al departamentului Economic. Am absolvit Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării a Universității din București.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Auto »



Setari Cookie-uri