12 Ianuarie 2007

Volkswagen a respins oferta MAN pentru Scania

Consiliul de supraveghere al Volkswagen a respins oferta de preluare ostila a producatorului german de camione MAN pentru compania rivala Scania, o incercare pe care Scania a apreciat-o drept un esec, in forma curenta.

Volkswagen, cel mai mare actionar, atat al MAN, cat si al companiei suedeze Scania, este, in prezent, in favoarea unei "fuziuni in conditii prietenoase", in ciuda opozitiei virulente a directorului executiv al Scania, Leif Ostling, potrivit comunicatului emis de VW, informeaza NewsIn citand Reuters.

MAN a refuzat sa comenteze, in timp ce purtatoarea de cuvant al boardului Scania, Peggy Bruzelius, a declarat ca "din punctul meu de vedere, oferta, in forma curenta, a esuat". Compania suedeza Investor, al doilea actionar al Scania, a repetat respingerea ofertei MAN, dar a adaugat ca este deschisa unor noi posibilitati.

Boardul VW a aprobat, de asemenea, planul fostului sef de la Audi, actual director al Volkswagen, Martin Winterkorn, de a dizolva grupurile de brand ale VW si Audi si de a crea noi functii de conducere pentru depertamentele de vanzari, productie, precum si resurse si dezvoltare. Presedintele fostului grup de marca VW, Wolfgang Bernhard, va renunta la functia pe care o ocupa in cadrul celui de-al patrulea cel mai mare producator auto mondial, ca rezultat al unei intelegeri mutuale, la sfarsitul lunii ianuarie.

"Winterkorn, care va prelua conducere grupului de marca VW, in plus fata de actualele sarcini, a subliniat ca Bernhard a continuat procesul de restructurare a companiei si, prin urmare, a crescut productivitatea marcii Volkswagen", se mai precizeaza in declaratia VW. Winterkorn isi va asuma si functia de director al departamenului de cercetare si dezvoltare, in timp ce fostul sef Audi pentru productie, Jochem Heizmann, va conduce aceeasi sectie in cadrul VW.

Actiunile VW au inchis in crestere cu 0,3%, la 82,84 de euro pe unitate, joi, in urma indicelui pentru piata auto, DJ EuroStoxx, care a crescut cu 1,3%. "Este o pierdere, un sentiment negativ pentru Volkswagen, dar nu ma surprinde ca actiunile nu reactioneaza, deoarece a fost o miscare larg anticipata", a declarat un analist din Londra despre plecarea lui Bernhard.

Piata specula, in mare parte, ca acesta, un aliat al fostului director VW, Bernd Pischetsrieder, va demisiona, dupa o lovitura in cadrul boardului, care l-a instalat de Winterkorn in fruntea Volkswagen, al patrulea producator auto mondial. Dupa eliminarea din noiembrie trecut, a lui Pischetsrieder, care a demisionat la sfarsitul anului 2006, putini analisti mai considerau ca Bernhard va ramane la VW, din cauza speculatiilor insistente ca Winterkorn incearca sa il marginelizeze in procesul de conducere.

Presedintele grupului VW, care urmeaza sa paraseasca aceasta functie, si-a concentrat eforturile asupra restructurarii activitatii neprofitabile a VW in Germania, dar planul acestuia, de a desfiinta mii de locuri de munca la cele sase uzine VW din vestul Germaniei si de a vinde unele parti ale afacerii neprofitabile de piese auto a VW a starnit opozitia puternica a sindicatelor companiei.

Bernhard, considerat unul dintre cei mai buni directori din industrie, a preluat functia in cadrul Volkswagen in data de 1 februarie 2005 si a devenit sef al grupului de marci VW in mai 2005. Volkswagen a anuntat, anterior, ca nu are niciun plan de a face vreo oferta pentru MAN, dupa ce actiunile companiei germane de camioane se apreciasera pe fondul unor astfel de speculatii. "Nu vrem sa cumparam MAN", a declarat o purtatoare de cuvant a VW.



Citeste si