Vanzarile totale nete ale Bosch in Romania au crescut cu 29 de procente in 2018, ajungand la 5,6 miliarde de lei (1,2 miliarde de euro).

„Afacerea Bosch in Romania s-a dezvoltat, din nou, foarte bine in 2018, in ciuda conditiilor de piata pline de provocari din anul anterior. In 2019, la 25 de ani de la deschiderea subsidiarei sale in Romania, Bosch continua sa isi consolideze pozitia solida in tara, prin extinderea operatiunilor”, a declarat Mihai Boldijar, director general al Robert Bosch si reprezentantul Grupului Bosch in Romania.

Tinand cont de provocarile tot mai mari din mediul economic in 2019, compania se asteapta la o crestere moderata in toate sectoarele de activitate din Romania in acest an.

Numarul angajatilor Bosch din Romania a ajuns la aproximativ 7.800, la 31 decembrie 2018, reprezentand o crestere anuala de 19 procente. Este de asteptat ca acest numar sa creasca in 2019.

Bosch a investit in Romania aproximativ 555 de milioane de lei (aproximativ 120 milioane de euro) in 2018 – in special in dezvoltarea unitatilor de productie pentru Solutii de mobilitate din Cluj si Blaj.

Fabrica de componente auto electronice din Jucu, judetul Cluj, si-a marit capacitatea cu o doua unitate de productie. Compania a investit aproximativ 45 de milioane de euro in noua hala de productie, care se intinde pe o suprafata de 43.400 de metri patrati.

In Cluj, Bosch produce, din 2013, printre alte produse auto electronice, unitati de control electronice pentru airbag, pentru sisteme de camere multiple si asistenta la condus, dar si sisteme electronice de siguranta, care sporesc siguranta rutiera si confortul soferilor. De la deschiderea sa, fabrica Bosch din Cluj a livrat peste 150 de milioane de piese auto de inalta calitate clientilor internationali.

De asemenea, unitatea de productie din Blaj a inregistrat o dezvoltare semnificativa in 2018, atat in ceea ce priveste productia, cat si infrastructura. Datorita cererii mari, compania si-a crescut capacitatea de productie pentru componente auto de inalta calitate, precum senzori de oxigen, componente pentru controlul transmisiei si senzori pentru emisiile de oxizi de azot. In plus, in acest an, Bosch va inaugura o noua cladire de birouri si laboratoare, unde vor lucra aproximativ 250 de angajati.

Tot in acest an, fabrica si-a relocat depozitul intr-un nou centru logistic cu o suprafata de peste 20.000 de metri patrati. Fabrica din Blaj va deveni unitatea de productie coordonatoare Bosch la nivel global pentru productia senzorilor de detonatie, incepand din anul 2020. Motoarele prevazute cu senzori de detonatie pot reduce consumul de carburant si cresc momentul motor.

Bosch desfasoara cu succes activitati de cercetare si dezvoltare in Romania inca din 2013. Centrul de Inginerie Cluj este o organizatie tanara si dinamica, unde ingineri talentati lucreaza la proiecte cu tehnologie de ultima ora, cum ar fi conducerea automatizata, mobilitatea electrica si conectata, precum si Internetul lucrurilor. Locatia de R&D a inregistrat o crestere rapida in ultimii ani. In prezent, aproximativ 570 de angajati lucreaza in sediile centrului de inginerie din Cluj. Bosch va inaugura aici propria cladire a Centrului de Inginerie la inceputul anului 2020. Compania a investit 25 de milioane de euro in noua cladire de birouri, care face parte dintr-un campus modern de software.

In cadrul sectorului Solutii de mobilitate, divizia Automotive Aftermarket a inregistrat o crestere de doua cifre in anul precedent. Reteaua de parteneri auto Bosch a numarat peste 350 de service-uri auto in Romania in 2018.

Bosch a crescut in mod constant numarul activitatilor de responsabilitate sociala in Romania prin sustinerea mai multor organizatii caritabile si institutii sociale. Compania a fost implicata in peste 100 de activitati sociale in ultimii doi ani si si-a incurajat angajatii sa participe activ ca voluntari. Ca parte a angajamentului sau fata de comunitatile locale, compania intentioneaza sa deschida in viitorul apropiat propria fundatie. Fundatia Bosch Romania va desfasura activitati caritabile in mai multe domenii: persoane defavorizate, habitat, educatie, protectia mediului si sanatate, bazandu-se pe principii clare si transparente.

Previziuni Bosch pentru 2019

Grupul Bosch estimeaza o incetinire a cresterii economice globale in 2019. In ciuda mediului dificil din industriile si regiunile care sunt importante pentru companie, Bosch se asteapta ca vanzarile sale din anul curent sa depaseasca usor nivelurile din 2018.

Compania isi va baza activitatile pe trei piloni: Bosch dezvolta tehnologii pentru grupul motopropulsor cu poluare scazuta, lucreaza impreuna cu autoritatile municipale la proiecte pentru mentinerea unui flux constant in trafic si implementeaza un sistem de gestionare a mobilitatii companiei in propriile locatii.

Grupul Bosch este prezent pe piata din Romania de 25 de ani si numara aproximativ 7.800 de angajati in cinci entitati. In anul 2018, Bosch a inregistrat un volum de vanzari de 452 milioane de euro pe piata din Romania. Vanzarile totale nete, incluzand vanzarile companiilor neconsolidate si livrarile interne catre companiile afiliate, au atins 1,2 miliarde de euro.

Pe langa centrul de cercetare – dezvoltare din Cluj si unitatile sale de productie pentru Solutii de mobilitate din Cluj si din Blaj, Bosch mai opereaza si o unitate de productie de tehnologie industriala, localizata de asemenea in Blaj, precum si un centru de servicii de externalizare a proceselor de afaceri (BPO) in Timisoara. In Bucuresti, Bosch opereaza un birou de vanzari pentru produsele sectoarelor Solutii de mobilitate, Bunuri de larg consum si Tehnologie pentru constructii si energie. In plus, o filiala a BSH Hausgerate GmbH, activa pe piata electrocasnicelor, are sediul, de asemenea, in capitala tarii.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Cristian Gubandru
Cristian este absolvent al Universității Româno-Americane și al unui MBA la Academia de Studii Economice (A.S.E.). Startul în jurnalism a fost în 2003 la agenția de presă Mediafax , parte a trustului MediaPro, pe poziția de redactor, iar mai târziu la agenția de presă NewsIn , parte din trustul de media Realitatea - Cațavencu, ca reporter și redactor șef al departamentului Companii. Pentru o perioadă scurtă de timp a scris pentru ziarul de...

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Auto »



Setari Cookie-uri