23 August 2019

Cuc promite: Metroul Dr. Taberei va fi gata in decembrie! Ce spune directorul Metrorex?



In vreme ce ministrul Razvan Cuc promite, iar si iar, ca metroul spre Drumul Taberei va fi gata peste doar 3 luni, directorul Metrorex e ceva mai rezervat in declaratii.

La inceputul saptamanii, ministrul Transporturilor a spus ca isi asuma deschiderea circulatiei pe Magistrala 5 de metrou pana la finele acestui an.

"Mi-am asumat si eu si directorul (Metrorex - n.red.) ca il vom da in trafic la sfarsitul anului. Este un proiect care si asa este intarziat foarte mult, dar 97% din punct de vedere al stadiului fizic este finalizat.

Ce mai era de finalizat cand m-am intors in minister la sfarsitul lunii februarie? Sistemul de automatizare, adica acel sistem care genereaza comunicarea intre statii pentru mersul garniturilor de metrou. A fost o contestatie, am reusit sa deblocam amiabil acest lucru pana la urma.

Am semnat contractul cu firma care face automatizarea, care si-a luat angajamentul ca pana la sfarsitul anului e gata automatizarea. Aceasta fiind gata, trenul poate fi pus pe sine. Oricum vom incepe probele dinainte, veti fi informati si dumneavoastra, dar proiectul va fi finalizat, vorbesc de Magistrala 5 Drumul Taberei, la sfarsitul acestui an, decembrie 2019", a precizat Cuc.

Chiar daca lucrarile ar merge asa cum promite Razvan Cuc, Ministerul Transporturilor tot n-ar prea avea de ce sa se laude, in conditiile in care a intarziat deja cu vreo 4 ani inaugurarea metroului spre Drumul Taberei.

Adevarata problema este, insa, ca - dupa cum Ziare.com a mai relatat deja - lucrarile la linia de metrou nu merg, in realitate, chiar atat de bine pe cat sustine Guvernul.

Metrorex nu promite, ci spune doar ca "nu exista motive" ca lucrarile sa nu se termine la timp

Asociatia Pro Infrastructura (API) a explicat inca din primavara pentru Ziare.com ca orice intarziere a lucrarilor si orice problema majora aparuta in timpul probelor tehnologice (obligatorii inainte de deschiderea circulatiei subterane) ar amana pana in 2020 inaugurarea magistralei.

La acel moment, Metrorex anunta, insa, ca toate lucrarile sunt in grafic si urmeaza sa fie finalizate la timp. Intre timp, insa, societatea si-a schimbat discursul.

Asa se face ca, la inceputul acestei luni, la solicitarea Ziare.com, Metrorex a transmis ca, de fapt, "ritmul de lucru al antreprenorului M5 (Astaldi - n.red.), pe primele 7 luni ale acestui an, a fost extrem de redus". In plus, Metrorex mai spunea ca "Astaldi conditioneaza accelerarea ritmului de lucru si chiar punerea in functiune a Magistralei 5, pe motivul ca Metrorex mai are un rest de plata in valoare de cca. 94 milioane de lei care reprezinta daune-interese si cheltuileli de judecata, in urma proceselor pe care Metrorex le-a pierdut cu acestia in instanta".

De fapt, aflata in plin proces de reorganizare - si avand mare nevoie de bani - Astaldi a blocat conturile Metrorex de mai multe ori, in incercarea de a recupera cat mai repede cei 94 de milioane de lei.



Citeste si