Primaria Capitalei anunta, printr-un comunicat de presa, ca a fost modernizat sistemul de semaforizare pe Soseaua Colentina si pe Calea 13 Septembrie, urmand ca pana la sfarsitul anului sa fie integrate in Sistemul de Management al Traficului Bucuresti (BTMS) alte trei artere: Soseaua Giurgiului, Calea Grivitei si Bulevardul Camil Ressu.

Pe Calea 13 Septembrie au fost efectuate lucrari la 10 intersectii semaforizate, de la intersectia cu Piata Francofoniei, pana la intersectia Bulevardului Ghencea cu Cimitirul Ghencea.

Printre lucrarile efectuate se numara: montarea de automate de dirijare a circulatiei (ADC), de semafoare cu LED, de dispozitive acustice pentru nevazatori si push button pentru comanda pietoni. Totodata, intersectiile sunt dotate cu senzori pentru detectia vehiculelor, sunt schimbate cablurile electrice si sunt montati stalpi semaforici si camere CCTV.

In perioada urmatoare, inginerii de trafic ai companiei vor calibra intersectiile situate pe Calea 13 Septembrie, astfel incat softul care inregistreaza valorile de trafic sa optimizeze timpii semaforici pe toate directiile.

Compania Municipala Managementul Traficului Bucuresti S.A. a finalizat in luna iulie lucrarile de modernizare si integrare in Sistemul de Management al Traficului Bucuresti (BTMS) pe Soseaua Colentina. Au fost efectuate lucrari la 13 intersectii semaforizate, de la intersectia cu Aleea Campul Mosilor, pana la capatul liniei de tramvai numarul 21.

Totodata, pana la sfarsitul anului, Compania Municipala Managementul Traficului Bucuresti S.A. va integra in BTMS alte trei artere:

  • Soseaua Giurgiului (proiectarea a fost finalizata, iar lucrarile au demarat);
  • Calea Grivitei (proiectarea a fost finalizata, iar lucrarile vor incepe la sfarsitul lunii septembrie);
  • Bulevardul Camil Ressu (proiectarea a fost finalizata, iar executia e programata in luna septembrie).

Compania mai are in proiectare modernizarea altor 101 intersectii semaforizate, urmand ca lucrarile sa fie incheiate pana la finalul anului urmator.

Sursa foto: Radu Bercan | Shutterstock.com

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Anca Olteanu
Sunt redactor coordonator al publicației Retail.ro, parte din InternetCorp. Înainte am lucrat la site-urile Ziare.com și Wall-street.ro și la agenția de presă Mediafax, unde am fost reporter al departamentului Economic. Am absolvit Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării a Universității din București.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Auto »



Setari Cookie-uri