BMW a cumparat o parcela de teren in apropiere de Debrecen, un oras din Ungaria, pe care constructorul auto german urmeaza sa construiasca o uzina de productie de un miliard de euro.

Ministrul ungar al Inovatiei si Tehnologiei, Laszlo Palkovics, a anuntat ca lucrarile de constructie la uzina BMW pot incepe in conditiile in care contractul privind achizitionarea terenului a fost semnat, iar BMW Group a devenit proprietarul terenului, scrie Agerpres.

Laszlo Palkovics a precizat ca Guvernul de la Budapesta a contribuit cu 130 miliarde forinti (388,4 milioane euro) pentru imbunatatirea infrastructurii de transport din jurul zonei industriale amplasata in nord-vestul orasului Debrecen, care va gazdui si viitoarea uzina BMW. Alte 35 de miliarde de forinti urmeaza sa fie cheltuite pentru dezvoltarea sistemului educational din Debrecen, in ideea de a furniza mana de lucru calificata companiilor din oras.

La randul sau, primarul din Debrecen, Laszlo Papp, a descris investitia BMW drept cea mai mare evolutie din istorie orasului, care va deschide noi perspective pentru regiune in mai multe domenii, nu doar in ceea ce priveste economia, ci si in termeni de crearea de locuri de munca, educatie si infrastructura de transport.

In luna august 2018, BMW a anuntat ca va construi o noua uzina in Ungaria, in apropierea orasului Debrecen, la mai putin de 40 de kilometri de granita cu Romania. BMW va investi un miliard de euro pentru o noua uzina la Debrecen, care va avea o capacitate de pana la 150.000 de unitati pe an si va crea peste 1.000 de locuri de munca.

Citeste si:
Noi tehnologii BMW: control de la distanta, date din trafic
Noi tehnologii BMW in...

Sursa foto: Shutterstock.com

Te-ar putea interesa si:


Mai multe articole din sectiunea Auto »



Citeste si
35 de modele lupta pentru titlul de Masina Anului in Europa in 2020