Vanzarile de autovehicule noi au consemnat, in primele noua luni ale anului, un volum al vanzarilor in crestere cu 9,7% in comparatie cu acelasi interval din 2018, releva datele statistice publicate de Asociatia Producatorilor si Importatorilor de Autoturisme (APIA).

La nivelul lunii septembrie, piata totala auto din Romania a crescut 15,7%, comparativ cu luna similara a anului anterior, scrie Agerpres.

Potrivit sursei citate, in continuare, in Romania, vanzarile sunt sustinute, in principal, de catre persoanele juridice, care realizeaza 57% din totalul achizitiilor de autoturisme din primele noua luni ale lui 2019. Cu toate acestea, numarul de autoturisme achizitionate de catre persoanele fizice in aceste prime noua luni (54.558 unitati) este cu 29,5% superior celui din perioada similara a anului trecut (cand se inregistrau doar 42.127 unitati). Ca urmare, si ponderea achizitiilor realizate de catre persoanele fizice a crescut pe ansamblul perioadei analizate, de la 37% in 2018 la 43%, in 2019.

In ceea ce priveste autoturismele rulate (in marea lor majoritate nefiscalizate), in primele noua luni ale anului 2019 au fost inmatriculate 329.231 unitati, cu 5,1% mai putine decat in 2018, avand si o structura de varsta imbunatatita (cu scaderi importante pe segmentul celor mai vechi de 12 ani).

Vanzarile de autovehicule noi au consemnat, in luna septembrie, un volum de 18.000 unitati in crestere cu 15,7%, comparativ cu luna similara a anului trecut. La noua luni, se inregistreaza o crestere generala a pietei cu 9,7%, pe un volum total de 147.966 de unitati, din care 127.251 sunt autoturisme (+11,9%) si 20.715 de vehicule comerciale (-1,8%).

Citeste si:
Top 10 competențe pe care un om de vânzări ar trebui să le aibă
Abilitățile de comunicare,...

Topul pe marci (autoturisme + autovehicule comerciale) este condus de Dacia, cu 40.893 unitati, urmata de catre Volkswagen (13.043 unitati) si Renault (11.978). In acelasi timp, Dacia, cu cele 38.797 de unitati, conduce in clasament la categoria autoturisme, iar Ford (2.751 unitati) pe cel de la vehicule comerciale usoare.

Tot Dacia este pe primul loc in topul marcilor de autoturisme - cu 38.797 de unitati (30,5% cota de piata, realizata pe volum in crestere cu 8,4% fata de 2018). Pe pozitiile urmatoare se situeaza Volkswagen, cu 11.499 unitati si 9% cota de piata), Renault (10.470 unitati si 8,2% din total piata), Skoda (10.370 unitati; 8,1% cota de piata) si Ford (8.330 de unitati si 6,5% cota de piata).

Pe modele, cu cele 15.781 unitati vandute, Dacia Logan este cel mai bine vandut model in primele noua luni din 2019, urmat de Dacia Duster - cu 9.150 unitati, Dacia Sandero (8.560), Renault Clio (4.451) si Skoda Octavia (3.909).

In functie de tipul de combustibil al achizitiilor de autoturisme, in luna septembrie, atat autoturismele cu motoare pe benzina, cat si cele diesel au cedat procente celor cu combustibili alternativi. Totusi, dupa noua luni, autoturismele pe benzina continua sa detina un procent de 71% din total, semnificativ mai mare comparativ cu ponderea pe care o aveau in aceeasi perioada din anul anterior, respectiv 60,6%.

Citeste si:
Dacia a înmatriculat peste 47.000 de autovehicule noi în România,...
Dacia a înmatriculat peste...

Pe de alta parte, autoturismele "verzi" (electrice si hibride) au inregistrat, la nivelul lunii septembrie, o cota de 4% din total, inferioara celei din luna precedenta, dar pe ansamblul primelor noua luni ale anului, aceasta categorie de autoturisme inregistreaza o crestere raportat la volum, respectiv 4.734 de unitati, fata de 2.927 de unitati, in 2018. Ponderea acestui tip de autoturisme in ansamblul pietei a ajuns la 3,7%, comparativ cu 2,6%, in 2018.

Pe subcategorii, se inregistreaza o crestere de 138,6% la autoturismele full electrice, precum si un salt de 7% la cele plug-in. In acelasi timp, autoturismele hibride consemneaza o crestere de 52,8%.

In functie de tara de provenienta a autoturismelor, situatia dupa noua luni din 2019 se prezinta astfel: Romania, cu o pondere de 30,5%, Germania - de 17,8%, Cehia - de 10,5%, Turcia - de 9,7% si Spania - de 8,3%. In acest context, comparativ cu perioada similara din 2018, vanzarile de autoturisme din productia autohtona au crescut cu 10,8%, iar cele din import cu 12,4%.

Citeste si:
Piața auto europeană este pe un trend de creștere după primele 9 luni
Piața auto europeană este pe...
Sursa foto: gpointstudio / Shutterstock

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online. Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară. În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:


Mai multe articole din secțiunea Auto »



Setari Cookie-uri