27 Ianuarie 2020

Un administrator de benzinarii va construi cea mai mare retea de statii de incarcare masini electrice, in Olanda



Total, administratorul uneia dintre cele mai mari retele de benzinarii din Europa, a primit un contract pentru instalarea si administrarea a 20.000 de puncte publice de incarcare vehicule electrice in Olanda, scrie Automotive News Europe.

Gigantul francez va creste activitatea pe zona de mobilitate electrica ca parte a incursiunii sale in combustibili mai curati si generarea de energie. Compania a luat aceasta decizie intrucat guvernele europene introduc reguli mai stricte privind emisiile automobilelor, care ar putea reduce cererea de combustibili vanduti de Total.

Contractul pentru noua retea de incarcare - care va fi cea mai mare din Europa - va cuprinde cele trei provincii North-Holland, Flevoland si Utrecht. Aceasta va deservi 3,2 milioane de oameni.

Miscarea este un „pas semnificativ si fara precedent catre o mobilitate durabila”, a declarat Alexis Vovk, manager marketing al Total.

Compania franceza si-a propus sa opereze 150.000 de puncte de incarcare in Europa pana in 2025 pentru a deveni „un jucator major in zona de mobilitate electrica”.

In cadrul contractului semnat cu Regiunea Metropolitana Amsterdam Electric, Total, care opereaza deja peste 4.500 de puncte de incarcare in regiune, s-a angajat sa foloseasca numai energie regenerabila pentru a alimenta noua retea si va cauta noi solutii pentru a produce energie solara in zona.



Citeste si