Asociatia Pro Infrastructura acuza Compania de Drumuri ca a scos si scoate la licitatie tronsoanele din autostrada Sibiu-Pitesti pe baza unor studii de fezabilitate vechie de 12 ani, in contextul in care Comisia Europeana si consultantii Jaspers cer date actualizate ale situatiei din teren.

"Dupa ce in ultimii 10 ani actorii relevanti din transporturi (Comisia Europeana, consultantii de la Jaspers, experti independenti, asociatii profesionale, societate civila) au cerut CNAIR sa realizeze investigatii de teren serioase pe Autostrada Sibiu-Pitesti, Directorul General CNAIR Sorin Scarlat da cu piciorul bunului simt ingineresc si tuturor vocilor rationale si anunta ca va scoate la licitatie executia lucrarilor pe baza "studiilor" din 2008", scrie Asociatia Pro Infrastructura.

Directorul general Sorin Scarlat a declarat, pentru g4media.ro, ca CNAIR va scoate la licitatie lotul 3 din autostrada Sibiu-Pitesti. Sectoarele 1, 4 si 5 au fost licitate, doar primul avand contract semnat.

"Sectiunile 2 si 3 (cele mai dificile, aproape 70 de km prin dealuri inalte si munti) asteapta in zadar de 10 ani realizarea investigatiilor de teren mai mult decat necesare. Cel mai flagrant exemplu este la tunelul Poiana (1,7 km lungime), la care au fost facute in 2008 doar doua foraje geotehnice, la capetele lui. Cum ar putea un potential constructor sa estimeze un pret corect al tunelului daca nu stie practic nimic despre solul strabatut?! CNAIR a incercat actualizarea studiului de fezabilitate, dar contractul a fost reziliat in 2017 fara sa fie facut nimic pe tronsoanele grele de munte. Ulterior, in 2019, a lansat o licitatie doar pentru foraje geotehnice, dar pe bani foarte putini. Prin urmare, nu s-a prezentat nimeni si procedura a fost anulata", scrie Pro Infrastructura.

Asociatia sustine ca in lipsa unor studii de fezabilitate recente, costurile proiectelor de infrastructura cresc.

Citeste si:
Metrorex mai face un pas pentru imbunatatirea calatoriei cu metroul...
Metrorex a lansat licitatia...

"Probabil satui de atatea studii (nefacute), au considerat ca documentatia incompleta din 2008 a devenit suficienta cu trecerea timpului si au decis sa "simplifice" procedura ca in multe alte proiecte sfarsite tragic, trecand direct la licitatia de executie. O prima consecinta a licitarii unui drum fara sa stii nimic despre sol: costul estimat exorbitant, fiind cuantificate nenumarate riscuri. Se vehiculeaza suma de 4,75 miliarde de lei pentru 37 de km de autostrada, adica aproape 130 de milioane de lei (27 milioane euro) pe kilometru. Ca in multe alte cazuri similare, fie se va castiga contractul la o suma imensa acoperitoare, fie, cel mai probabil, vor aparea "pariori" care vor risca cu sume mai mici, dar care se vor bloca cand vor da piept cu realitatile din teren, contractul fiind suplimentat ulterior sau direct reziliat.", explica Pro Infrastructura.

Sursa foto: Facebook Asociatia Pro Infrastructura

Te-ar putea interesa și:


Mai multe articole din secțiunea Auto »



Citește și
Ce proiecte de infrastructura ar trebui sa fie gata in 2019?
Setari Cookie-uri