18 Martie 2020

Dacia închide temporar uzina de la Mioveni până pe 5 aprilie. Angajații vor fi plătiți cu 75% din salariu



Ion Iordache, vicepreședintele Sindicatului Automobile Dacia, a anunțat că uzina Dacia se închide temporar de miercuri, 18 martie, până pe 5 aprilie. Salariații vor fi plătiți, conform contractului colectiv de muncă, cu 75% din salariu, potrivit declarațiilor lui Ion Iordache pentru Digi24.

”Uzina se închide la mâine dimineață la ora 7. Închiderea temporară e pentru a-i proteja pe angajați, uzina avea suficiente comenzi, nu aceasta a fost problema. Vom avea discuții zilnic cu administrația uzinei pentru a vedea cum îi putem proteja pe angajați după 6 aprilie, când începe lucrul. E vorba de 14.000 de oameni, trebuie să îi protejăm, nu putem continua așa”, a declarat Iordache pentru G4Media.ro.

Uzina Dacia este cel mai mare angajator în industrie din România.

Marţi, compania Ford a anunţat că angajaţii fabricii de la Craiova vor intra în şomaj tehnic începând de joi, 19 martie, şi vor beneficia de o indemnizaţie de 78% din salariul de bază, după ce conducerea grupului a luat decizia de a suspenda temporar producţia la principalele fabrici din Europa.



Citeste si