Aproximativ 12.500 de persoane care se aflau în convoiul care a primit culoar verde pentru a traversa Ungaria, după ce fuseseră blocate pe teritoriul Austriei, au ajuns în România prin Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac II, până joi dimineaţă, iar în jur de 180 sunt duse în carantină.

Purtătorul de cuvânt al Poliţiei de Frontieră Arad, Matei Filip Ionuţ, a declarat că cele 12.500 de persoane au ajuns în România cu 4.600 de mijloace de transport, scrie Agerpres.

"În tot acest timp, la PTF Nădlac II nu au fost semnalate incidente", a precizat sursa citată.

Joi dimineaţă, la Nădlac II mai aşteptau sute de persoane pentru a intra în România. Timpul de aşteptare pentru procedurile de tranzitare era de 180 de minute, iar controlul se făcea pe opt artere.

Purtătorul de cuvânt al Prefecturii Arad, Lucian Cozma, a declarat, pentru AGERPRES, că de miercuri, ora 8,00, până joi, ora 6,00, au fost puse în carantină circa 125 de persoane din convoiul sosit în ţară, iar aproximativ 7.300 sunt în izolare la domiciliu.

În total, de la sosirea primelor persoane din convoi, în jur de 180 au fost puse în carantină în judeţele de domiciliu, unde au ajuns escortate de poliţişti şi jandarmi. Totodată, aproximativ 10.000 sunt în izolare la domiciliu, diferenţa până la 12.500 de persoane din convoi fiind cetăţeni străini aflaţi în tranzit pe teritoriul României, în special din Republica Moldova şi Bulgaria, sau care au venit din zone neafectate de noul coronavirus.

Sursa foto: disq / Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Auto »



Setari Cookie-uri