8 Februarie 2007

Peugeot Citroen a anuntat reducerea profitului



Grupul PSA Peugeot Citroen a anuntat miercuri o reducere substantiala a marjei operationale in 2006 pana la 2,0%, cu mult sub nivelul inregistrat cu un an inainte, de 3,4%, insa scaderea a fost mai mica decat estimarile analistilor, relateaza NewsIn.

Marja operationala (media veniturilor operationale impartite la vanzarile nete) a diviziei de automobile Peugeot Citroen a scazut la 0,6%, fata de nivelul de 2,0% inregistrat in 2005.

Peugeot Citroen, al doilea producator european de automobile dupa grupul german Volkswagen, a anuntat ca vanzarile au crescut in al patrulea trimestru al 2006, dupa ce au inregistrat scaderi in al doilea si al treilea trimestru.

Peugeot Citroen a declarat ca anul 2007 va fi un an dificil dar noile modele vor duce la majorarea vanzarilor in Europa. "in 2007 se estimeaza ca piata europeana va ramane stabila, fiind caracterizata de concurenta acerba", a precizat compania intr-un comunicat.

Vanzarile grupului PSA pentru anul 2006 au crescut cu 0,6% pana la 56,594 miliarde euro, iar castigurile grupului inainte de plata dobanzilor si impozitelor au atins 1,119 miliarde euro. Profitul net a scazut pana la 176 milioane de euro, de la valoarea precedenta de 1.029 miliarde euro.

Comunicatul grupului precizeaza ca rezultatele marcilor Peugeot si Citroen au fost "grav afectate" de modificarile nefavorabile in ceea ce priveste productia, influentele geografice, costurile de aplicare a reglementarilor Euro IV si majorarea preturilor la materia prima.

Grupul l-a numit marti, in mod formal, pe Christian Streiff in pozitia de director executiv, care va fi asistat de alte patru persoane, si, astfel, formeaza un consiliu de administratie extins.



Citeste si