Ministrul Tineretului şi Sportului, Ionuţ Stroe, s-a arătat impresionat de calea ferată care va lega Gara de Nord de Aeroportul ''Henri Coandă'', care ''va duce Bucureştiul în secolul XXI'', declarând că lucrările vor fi finalizate la sfârşitul lunii august.

"Azi am efectuat împreună cu ministrul Transporturilor, Lucian Bode, şi cu Gică Popescu o vizită la Aeroportul 'Aurel Vlaicu' şi la linia de cale ferată care va lega Gara de Nord de Aeroportul 'Henri Coandă'. La Băneasa totul este în ordine, se lucrează, dar impresionantă este calea ferată. Mai mult decât prilejul unei foarte bune organizări, mă impresionează utilitatea ei generală ulterioară. Pentru că în sfârşit investiţia asta va aduce Bucureştiul în secolul XXI. Să legi aeroportul de gară este, din punctul meu de vedere, un semn de normalitate socială europeană, atât de utilă, de necesară. La sfârşitul lunii august ar urma să fie finalizată, pe 26 august mai exact'', a declarat Stroe, scrie Agerpres.

10 minute cu trenul până la aeroport

El a precizat că linia de tren va putea fi folosită ulterior desfăşurării EURO 2020 de către persoanele care locuiesc în localităţile din Nordul Capitalei şi care vor avea posibilitatea să ajungă în Capitală cu trenul în doar 10 minute.

"Pentru mine, ca român, este un lucru cu care mă mândresc, este necesară perioadei de după EURO 2020. Le mulţumesc ministrului Lucian Bode şi premierului Ludovic Orban pentru că iată că sportul este un prilej de mari investiţii în România. Şi lucrul ăsta trebuie permanentizat, nu neapărat că organizăm EURO 2020, să facem şi fără să fim condiţionaţi de angajamentele internaţionale pe care le avem. Lucrarea este spectaculoasă, un tren suspendat traversează toate construcţiile şi ajunge la terminalul Sosiri. Eu cred că la fel de utilă va fi şi pentru cei care vin din zona de Nord, din Ploieşti, Corbeanca, Mogoşoaia, pentru că îşi vor putea lăsa maşinile acolo şi să ajungă în 10 minute cu trenul de la Otopeni la Gara de Nord, folosind staţia de lângă patinoar. Va fi interesant", a mai spus Ionuţ Stroe.

Ministrul Transporturilor, Lucian Bode, ministrul Tineretului şi Sportului, Ionuţ Stroe, şi consilierul onorific al premierului pentru organizarea EURO 2020, fostul fotbalist Gheorghe Popescu, au vizitat lucrările de modernizare la Aeroportul Aurel Vlaicu şi de construcţie a căii ferate care va lega Gara de Nord de Aeroportul Internaţional ''Henri Coandă''. Aceste două obiective fac parte dintre angajamentele României pentru organizarea unor meciuri de la EURO 2020.

Bucureştiul va găzdui trei partide în cadrul Grupei C şi una în faza optimilor de finală pe Arena Naţională. Dacă se califică în urma barajului de Liga Naţiunilor, echipa naţională a României va juca cel puţin două partide la Bucureşti.

Sursa foto: By busik / Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Auto »



Setari Cookie-uri