Toate tronsoanele de autostradă unde lucrările sunt gata în proporţie de 90%, adică peste 80 de kilometri în total, ar trebui să fie deschise traficului până la sfârşitul acestui an, a declarat, miercuri, ministrul Transporturilor, Infrastructurii şi Comunicaţiilor, Lucian Bode, într-o conferinţă de presă.

"În acest moment se lucrează pe 219 kilometri de autostradă, drum expres şi variante ocolitoare, şi credem că până la sfârşitul anului vom putea da ordine de începere a lucrărilor pentru încă 86 de kilometri de autostradă, drum expres şi variante ocolitoare", a arătat ministrul, conform Agerpres.ro.

El şi-a exprimat speranţa ca, până la finele anului, să fie finalizate toate tronsoanele unde lucrările sunt gata în proporţie de peste 90%.

"Suntem foarte avansaţi pe Autostrada Transilvania, unde în august vor fi finalizaţi 25 de kilometri şi avem toate condiţiile să fie daţi în trafic, pe VO (varianta ocolitoare - n.r.) Bacău, apoi pe cei 10 kilometri dintre Râşnov şi Cristian, unde antreprenorul s-a angajat că va finaliza cu opt luni mai devreme decât prevede contractul. De asemenea, la Rădăuţi, antreprenorul s-a angajat să finalizeze în acest an varianta ocolitoare. Deci acestea sunt obiectivele unde avem un progres fizic de 90% şi care vor putea fi date în trafic în acest an. De asemenea, Sebeş-Turda, cu cele două loturi, unde avem progres de peste 90%, noi ne dorim să fie finalizate şi date în trafic în acest an", a arătat oficialul guvernamental.

Potrivit lui Bode, aceste tronsoane, adunate, înseamnă peste 80 de kilometri noi de autostradă.

Sursa foto: Agerpres Foto

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Auto »



Setari Cookie-uri