Firmă chineză Sinohydro, care nu are angajați în România, condusă de Partidul Comunist, a câștigat licitații de drumuri în țară

Sinohydro, una dintre companiile gestionate direct de Partidul Comunist Chinez, acuzată de corupție și de lucrări neconforme în mai multe țări, a câștigat în România mai multe contracte pentru drumuri, cel mai recent fiind cel pentru construcția centurii orașului Zalău, scrie romania.europalibera.org.

Șoseua de centură a orașului Zalău va fi realizată de o firmă românească, ieșită recent din insolvență, Good Prod, în parteneriat cu companie de stat chineză, Sinohydro. Prima firmă are trei angajați, a doua nu are niciunul în România.

Societatea Good Prod este înregistrată în județul Sălaj, de unde este originar ministrul Transporturilor, Lucian Bode. Patronul firmei, Andrei Dorin Hodiș, a fost pentru câteva luni consilier local de Zalău, din partea PDL, în anul 2009, pe vremea când liderul organizației Sălaj a PDL era Lucian Bode.

Sinohydro este o companie chineză de stat, specializată în hidrocentrale și baraje, a cărei conducere este numită de liderii comuniști de la Beijing. Firma are peste 30.000 de angajați în țara de origine. Sinohydro și-a deschis sucursală în România în timpul guvernării PSD, în noiembrie 2018.

În anul 2013, Banca Mondială a pus compania Sinohydro pe lista neagră, a celor care nu pot participa la proiectele pe care le finanțează, pentru încălcarea condițiilor de integritate - fraudă cu evaluarea lucrărilor și fapte de corupție. Între acestea, mituirea unor evaluatori pentru construirea unui baraj în Senagal, cu 6,9 milioane de dolari.

Citeste si:
UE cumpără Remdesivir pentru tratarea a 30.000 de pacienti cu COVID-19
Comisia Europeană cumpără...
Citeste si:
8 remedii pentru ameliorarea durerii in gat
8 remedii pentru ameliorarea...

Sursa foto: Macau Photo Agency | Unsplash

Te-ar putea interesa și:


Mai multe articole din secțiunea Auto »



Setari Cookie-uri