Piaţa auto din România a înregistrat o scădere de 32,3% în primele nouă luni ale anului în curs, faţă de aceeaşi perioadă din 2019, însă vânzările de autoturisme "verzi" şi-au continuat trendul ascendent, cu un salt de 8,6%, reiese din datele publicate de Asociaţia Producătorilor şi Importatorilor Auto (APIA).

În acelaşi timp, pentru prima dată în acest an, în luna septembrie se consemnează o creştere semnificativă a înmatriculărilor de autovehicule (autoturisme, vehicule comerciale, minibuse şi autobuze), comparativ cu luna similară a anului trecut (+72,8%), scrie Agerpres.

Potrivit sursei citate, topul general pe mărci (autoturisme + autovehicule comerciale) este condus, la nouă luni, de Dacia, cu 27.693 unităţi, urmată de Volkswagen (7.733), Renault (7.514), Ford (6.674), Skoda (6.615) şi Hyundai (5.119).

La nivelul lunii septembrie 2020, autoturismele (care reprezintă circa 85% din total) au înregistrat un volum de 10.778 de unităţi, cu 81,8% mai mare decât în luna similară din 2019, în timp ce după primele nouă luni, totalul ajunge la 83.628 de unităţi, în scădere 31,8% în raport cu perioada similară din anul precedent.

Datele APIA relevă că, în intervalul ianuarie - septembrie 2020, cel mai bine s-a vândut Dacia - cu 26.149 de unităţi (-29,6% faţă de 2019, cotă de piaţă 31,3%). Pe locurile următoare se clasează Skoda - cu 6.615 de unităţi (-31,1% şi o cotă 7,9%), Volkswagen - cu 6.569 de unităţi (-20,7% şi o cotă 7,9%), Renault - cu 6.299 de unităţi (-39,8% şi o cotă 7,5%) şi Hyundai - cu 5.119 de unităţi (-14,5%, cotă de piaţă 6,1%).

Totodată, pe modele, cu cele 12.133 de unităţi înmatriculate din ianuarie şi până în septembrie, Dacia Logan este pe primul loc, dar în scădere cu 39,8%, comparativ cu cifrele de anul trecut, urmată de Dacia Sandero (6.475 unităţi, -0,6%), Dacia Duster (6.019 unităţi, -26,9%), Renault Clio (2.747 unităţi, -37,1%) şi Skoda Octavia (2.241 unităţi, -40,3%).

În funcţie de tipul de combustibil, în luna septembrie a acestui an, ponderea autoturismelor diesel rămâne la un nivel redus (21,2%) deşi, pe ansamblul perioadei, acestea înregistrează o creştere a cotei de piaţă, respectiv 27%, comparativ cu 26%, cât se înregistra în 2019. La rândul lor, autoturismele pe benzină consemnează o scădere de 3,3 puncte procentuale pe ansamblul primelor nouă luni ale anului 2020, faţă de aceeaşi perioadă din anul anterior, însă deţine cea mai mare pondere în piaţă, respectiv 66,6% din total.

La capitolul autoturismelor electrice 100%, hibride plug-in şi hibride, după primele nouă luni ale anului, se înregistrează un volum în creştere de 8,6%, comparativ cu perioada similară din 2019. Pe subcategorii, vânzările de autoturisme full electrice au crescut 40,8%, în timp ce maşinile hibride plug-in înregistrează un salt de 141,3%, la nivel comparativ.

Pe de altă parte, autoturismele hibride care dispun de propulsie electrică (nu sunt incluse aici cele mild hibrid) consemnează, după primele nouă luni, o evoluţie negativă (-8,2%).

Preferinţele românilor pentru mărcile electrice (100% şi hibride plug-in), care sunt stimulate prin Programul "Rabla Plus", au în prim plan Renault (360 unităţi), Skoda (329), Volkswagen (204), Hyundai (186) şi BMW (170).

La momentul actual, la nivel naţional, cele mai multe achiziţii de autoturisme sunt realizate de către persoanele juridice, care acoperă 55% din total, restul de 45% revenindu-le persoanelor fizice.

Sursa foto: Smile Fight / Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Auto »



Setari Cookie-uri