Au fost finalizate primele teste hyperloop cu pasageri la bord. Virgin Hyperloop, care are ca acționar majoritar compania DP World din Dubai, a făcut testul cu pasageri la bord la baza sa din Nevada, scrie gulfnews.com.

Capsula de pasageri, propulsată electromagnetic printr-un tub cu vacuum, ar putea atinge viteze de până la 1.080 km/h, putandu-se călători de la Dubai la Abu Dhabi în doar 12 minute.

Testul cu pasageri a avut loc la Virgin Hyperloop din Las Vegas, Nevada, unde compania a efectuat anterior peste 400 de teste fără pasageri.

„Suntem cu un pas mai aproape de deschiderea unei noi ere a mișcării ultra-rapide și durabile a oamenilor și a mărfurilor. Această etapă istorică de testare, combinată cu progresele de la Centrul Hyperloop, va pregăti calea pentru certificarea sistemelor de hiperloop din întreaga lume. Aceștia sunt primii pași către lansări comerciale în Arabia Saudită și EAU”, a spus Sultan Ahmed bin Sulayem, președinte Virgin Hyperloop și președinte și CEO al grupului DP World.

Pasagerii au făcut călătoria cu noul vehicul XP-2, proiectat de Bjarke Ingels Group. În timp ce vehiculul de producție va fi mai mare și poate transporta până la 28 de pasageri, vehiculul de testare XP-2 cu două locuri a fost construit pentru a demonstra că pasagerii pot călători într-un vehicul hyperloop.

Virgin Hyperloop One este singura companie din lume care a construit un sistem hyperloop complet operațional. Echipa sa include specialiștii de top la nivel mondial în inginerie, tehnologie, și livrarea proiectelor de transport, lucrând împreună cu parteneri și investitori globali pentru ca hyperloop să devină realitate acum.

Sursa foto: Captura YouTube Gulf News

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Auto »



Setari Cookie-uri