Anul trecut, peste 1 milion de pasageri au călătorit cu FREE NOW, aplicația care integrează serviciile de taxi și ridesharing, în România. Aceștia au efectuat 8 milioane de curse.

În toamnă, FREE NOW și-a extins serviciile prin lansarea flotei Confort, România fiind singura țară din cadrul grupului care oferă în prezent acest serviciu prin care pasagerii pot comanda mașini premium direct din aplicație. Opțiunea este afișată alături de Ride și Taxi după selectarea destinației de călătorie.

Tot ca parte din strategia grupului FREE NOW de a extinde permanent serviciile, în România a fost lansat la începutul anului 2020 și serviciul FREE NOW Business. Peste jumătate de milion de angajați din peste 300 de companii care au cont de business pe FREE NOW au beneficiat de curse plătite de angajator pentru a se deplasa între casă și birou, cu riscuri minime pentru sănătate în contextul epidemiologic actual.

Aplicația s-a dezvoltat și extins continuu în primul an de prezență locală, în ciuda efectelor pandemiei de Covid-19 asupra pieței de transport. Lansat inițial în București la finalul anului 2019, serviciul FREE NOW este disponibil și în alte opt orașe din țară - Cluj, Brașov, Iași, Constanța, Sibiu, Oradea, Timișoara și Târgu Mureș.

La nivel european, FREE NOW este unul dintre liderii pieței de servicii de mobilitate. În total, cursele FREE NOW au parcurs o distanță de 231 de milioane de kilometri pe continent, echivalentul unui zbor tur-retur către Marte sau al înconjurului Pământului de 6.000 de ori. La ore de vârf, FREE NOW a înregistrat în medie peste 700.000 de cereri zilnic.

Aplicația este prezentă în 15 țări și 150 de orașe la nivel global. Grupul FREE NOW este o platformă multiserviciu de mobilitate rezultată din joint venture-ul dintre Daimler și BMW. FREE NOW este cel mai mare furnizor de servicii de ride hailing din Europa.

Sursa foto: Free Now

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Auto »



Setari Cookie-uri