18 Ianuarie 2021

China a prezentat un prototip de tren care merge de aproximativ zece ori mai rapid decât viteza medie a trenurilor CFR



China a prezentat prototipul unui tren de mare viteză ce are capacitatea de a atinge până la 620 de kilometri pe oră, de aproape zece ori mai mult decât viteza medie cu care se poate circula pe infrastructura feroviară din România, respectiv 68,86 km/h.

Prototipul prezentat de chinezi este un tren cu levitație magnetică(Maglev) ce funcționează cu energie HTS(superconductivitate la temperaturi ridicate), ce îl face să arate ca și cum ar levita de-a lungul căilor ferate magnetizate, scrie CNN.com.

Prototipul are o lungime de 21 de metri și a fost prezentat presei din orașul Chengdu, provincia Sichuan, pe data de 13 ianuarie, fiind construiți și 165 de metri de cale ferată pentru a face o demonstrație publică.

Unul dintre profesorii universitari care au participat la dezvoltarea prototipului a precizat că acesta ar putea fi operațional în decurs de 3 până la 10 ani.

Viteza medie cu care se poate circula pe infrastructura feroviară din România este de 68,86 km/h, iar la data de 30 august 2019 se înregistrau 1.236 restricţii de viteză permanentă cu o lungime totală de 1.335 km, se arată în raportul Corpului de control al primului-ministru, efectuat la Compania Naţională de Căi Ferate CFR SA, conform Agerpres.

Datele oficiale cuprinse în raportul citat arată că, la începutul anului 2017, se aflau în evidenţă, pe reţeaua CFR SA, 1.206 de puncte periculoase, însumând o lungime de circa 604 km, iar până la data de 30 august 2019, ca urmare a lucrărilor executate, au fost scoase din evidenţă un număr de 74 de puncte periculoase şi au apărut alte 39 de puncte noi periculoase.



Citeste si