Comisia Europeană sprijină cea de-a doua alianţă pentru producţia de baterii pentru automobilele electrice

Comisia Europeană a dat undă verde pentru sprijinirea celei de-a doua alianţe pentru producţia de baterii pentru automobilele electrice, formată din 42 de companii, din 12 state membre, inclusiv BMW şi Tesla, a anunţat ministrul german al Economiei, Peter Altmaier, transmite Agerpres.

"Aprobarea celui de-al doilea proiect important european pentru producţia de celule pentru baterii este un mare succes şi creează masa critică pentru ecosistemul de baterii în Germania şi Europa", a afirmat Altmaier.

Acesta a adăugat că Germania şi alte state europene sprijină dezvoltarea de baterii competitive, inovative şi prietenoase cu mediul, ceea ce va duce la investiţii private masive şi la crearea a până la 10.000 de locuri de muncă.

Câte state membre UE vor finanța producția de baterii pentru mașini electrice

Comisia Europeană a aprobat un plan prin care 12 state membre vor acorda finanţare publică de până la 2,9 miliarde de euro unor companii, printre care Tesla, BMW, Fiat Chrysler Automobiles, Arkema, Borealis, Solvay, Sunlight Systems şi Enel X, pentru a sprijini producţia de baterii pentru automobilele electrice. De asemenea, proiectul ar urma să atragă de la investitorii privaţi nouă miliarde de euro.

Cele 12 state sunt: Austria, Belgia, Croaţia, Finlanda, Franţa, Germania, Grecia, Italia, Polonia, Slovacia, Spania şi Suedia.

Citeste si:
Bancile sar in ajutorul japonezilor de la Sony: vor sa puna la...
Bancile sar in ajutorul...

Decizia este menită să ajute UE să-şi ajungă din urmă rivalele în acest sector de importanţă strategică, în special China, şi vine după ce în 2017 a fost lansată Alianţa europeană pentru baterii (EBA), pentru a sprijini dezvoltarea producţiei europene de baterii electrice.

Teama Europei de a fi dependentă de Asia

Producţia de baterii electrice este un sector industrial important pentru Europa, iar presiunile pentru subvenţii vin pe fondul eforturilor Franţei şi Germaniei de a se asigura că sectorul auto european nu rămâne în urmă în tranziţia de la motoarele pe benzină şi motorină la cele electrice.

Europa este îngrijorată în special că ar putea deveni dependentă de producţia de baterii electrice din Asia, responsabilă pentru 80% din totalul producţiei globale. În Europa se produc doar 3% din bateriile electrice folosite la nivel mondial.

Potrivit analiştilor de la Bank of America, piaţa mondială a bateriilor pentru automobilele electrice ar urma să înregistreze un ritm mediu de creştere de 52% pe an până în 2025, anul când cererea va depăşi capacitatea, iar piaţa totală ar putea ajunge la 247 de miliarde de dolari în 2030.

Citeste si:
Top 10 mașini electrice la vânzare în România
Top 10 mașini electrice la...

Sursa foto: Pixabay
Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online. Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară. În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:


Mai multe articole din secțiunea Auto »



Setari Cookie-uri