Ford oprește producția pentru 8 zile la Craiova din cauza crizei de componente electronice. Angajații fabricii Ford Craiova vor fi plătiți conform acordurilor încheiate între companie și sindicate și ținând cont de legislația în vigoare.

"Ca urmare a problemelor legate de furnizarea de semiconductori care afectează o mare parte din industria auto globală, Ford Craiova va suspenda temporar producția de vehicule și motoare timp de 8 zile, începând cu 26 februarie. Planul actual este ca producția la Ford Craiova să fie reluată pe data de 10 martie. Pe parcursul celor 8 zile în care producția va fi suspendată, angajații fabricii Ford Craiova vor fi plătiți conform acordurilor încheiate între companie și sindicate și ținând cont de legislația în vigoare. La nivel global, Ford monitorizează îndeaproape situația și își adaptează planurile de producție pentru a minimiza efectul asupra angajaților, furnizorilor, clienților și dealerilor din întreaga Europă", au declarat reprezentanţii Ford.

Şi alţi producătorii auto din întreaga lume, printre care Renault, General Motors, Subaru Corp, Toyota Motor Corp, Volkswagen şi Fiat Chrysler, închid liniile de asamblare pe fondul lipsei de cipuri pentru industria auto. Acestea sunt utilizate de pe o gamă largă de aplicaţii precum sisteme de asistenţă şi controlul navigaţiei. În medie, un autoturism utilizează între 50 şi 150 de cipuri.

Germania, Franţa şi alte 17 state membre UE au convenit să îşi unească forţele şi să investească în tehnologii pentru procesoare şi semiconductori, componente cheie pentru dispozitivele conectate la internet şi procesarea datelor, în încercarea de a ajunge din urmă SUA şi Asia.

În prezent, ponderea Europei din piaţa globală de semiconductori, evaluată la 440 miliarde de euro, este de aproximativ 10%, iar UE se bazează pe cipurile produse peste hotare. O astfel de dependenţă de cipurile şi alte produse care vin din străinătate a fost scoasă la lumină în timpul pandemiei.

Sursa foto: Ford

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Cristian Gubandru
Cristian este absolvent al Universității Româno-Americane și al unui MBA la Academia de Studii Economice (A.S.E.). Startul în jurnalism a fost în 2003 la agenția de presă Mediafax , parte a trustului MediaPro, pe poziția de redactor, iar mai târziu la agenția de presă NewsIn , parte din trustul de media Realitatea - Cațavencu, ca reporter și redactor șef al departamentului Companii. Pentru o perioadă scurtă de timp a scris pentru ziarul de...

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Auto »



Setari Cookie-uri