Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) a majorat tariful de referinţă al asigurării de Răspundere Civilă Auto (RCA), deşi numărul de accidente auto s-a redus, se menţionează într-un comunicat publicat de Confederaţia Operatorilor şi Transportatorilor Autorizaţi din România (COTAR) și citat de Agerpres.

"COTAR îşi exprimă îngrijorarea faţă de creşterea tarifului de referinţă al RCA publicat de Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF). În timp ce firmele de asigurări din alte ţări au restituit şoferilor o parte din valoarea preţului RCA perceput în avans, pe fondul restricţiilor de circulaţie cauzate de pandemia Covid - 19 şi a valorilor de trafic scăzute, în România a crescut preţul RCA, în aceleaşi condiţii de reducere a numărului de accidente", se precizează în comunicatul organizaţiei patronale.

Confederaţia Operatorilor şi Transportatorilor Autorizaţi din România prezintă informaţii publicate de ASF în martie 2021, conform cărora frecvenţa şi severitatea daunelor au fost în scădere în 2019 faţă de 2018.

"Frecvenţa (cât de des au loc accidente) şi Severitatea (valoarea despăgubirilor achitate) sunt în descreştere şi reprezintă cei doi parametri principali care determină preţul RCA. Asta înseamnă că în anul 2019 - care este ultimul an de referinţă luat în calculul primei RCA - observăm faptul că atât frecvenţa daunei (5,81), cât şi severitatea daunei (6.4379) sunt în scădere faţă de anul anterior (2018). În concluzie, în anul 2019, românii au făcut mai puţine accidente şi cu daune medii mai mici faţă de anul 2018", conform comunicatului COTAR.

De asemenea, în anul 2020, în perioada crizei sanitare, în România au existat două luni de stare de urgenţă, urmate de 7 luni de stare de alertă, iar până recent au existat restricţii de circulaţie pe timp de noapte, notează organizaţia patronală.

În această perioadă, valorile de trafic au scăzut semnificativ, la nivel naţional, la fel şi numărul de accidente de circulaţie şi, implicit, numărul dosarelor de daună RCA achitate de asiguratori, se precizează în comunicatul COTAR.

Confederaţia Operatorilor şi Transportatorilor Autorizaţi din România aminteşte că scăderea numărului de accidente este confirmată de Poliţie şi de Comisia Europeană.

"Situaţia este confirmată de Poliţia Română - a declarat că în perioada stării de urgenţă numărul accidentelor a scăzut cu 72%; ASF a recunoscut, pe 5 noiembrie 2020, că societăţile de asigurare au avizat, în intervalul aprilie - iunie 2020 (trimestrul II), un număr de 56.661 dosare de daună RCA, cu 38,67% mai puţine decât cele vizate în primul trimestru al anului 2020; Comisia Europeană a prezentat, la sfârşitul lunii aprilie 2021, un raport din care reiese că numărul victimelor accidentelor rutiere produse pe drumurile din România s-au redus cu 12% în anul 2020 faţă de anul 2019", se menţionează în comunicatul COTAR.

Cu toate aceste reduceri ale numărului de accidente, tariful de referinţă al poliţei RCA publicat în luna martie 2021 de ASF nu scade, ba chiar înregistrează creşteri, notează COTAR.

Preşedintele COTAR, Vasile Ştefănescu, consideră că ASF favorizează astfel firmele de asigurări, în detrimentul şoferilor.

"Există o mare problemă, iar toate indiciile din ultimii ani arată că acest sector de activitate din cadrul ASF, condus de domnul vicepreşedinte Roşu, este măcinat de grave probleme interne, care pun sub semnul întrebării capacitatea şi integritatea persoanelor aflate în conducerea acestui sector. Când numărul de accidente e în scădere abruptă în ultimii doi ani, iar tariful de referinţă al poliţei RCA, în loc să scadă, creşte în permanenţă, este clar că vorbim despre greşeli grave şi repetate, care favorizează firmele de asigurari şi care prejudiciază interesele celor 9 milioane de şoferi români, pe care Statul Român ar trebui să-i protejeze", a menţionat preşedintele COTAR, citat în comunicat.

Sursa foto: Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Auto »



Setari Cookie-uri