28 Iulie 2021

STB desființează o linie de autobuz spre Aeroportul Otopeni



Începând cu data de 1 august, liniile de autobuz 780 și 303 vor fi suspendate. Legătura dintre Gara de Nord și Aeroportul Internațional „Henri Coandă” Otopeni este asigurată și pe calea ferată, la o frecvență de 40 de minute, cu program non-stop și o durată a călătoriei de 20-25 de minute, precizează Asociația de Dezvoltare Intercomunitară pentru Transport Public București – Ilfov

TPBI precizează că, în cazul în care circulația trenurilor între Gara de Nord și Aeroportul Internațional „Henri Coandă” va fi întreruptă, va dispune reluarea temporară a funcționării liniei de autobuz 780, conform Agerpres.ro.

Totodată, prin introducerea, tot de la 1 august, a noii politici tarifare, nu mai există o diferență între tariful pentru liniile regionale și cel al liniilor urbane, astfel încât călătorii pot folosi orice tip de linie cu același bilet. De aceea, în locul liniei 303 (Pecinișca – Depoul Alexandria), vor putea fi utilizate liniile 426, 427, 428 și 464.

”TPBI monitorizează cu atenție gradul de încărcare a vehiculelor și, acolo unde este cazul, intervine punctual, adaptând numărul de vehicule în conformitate cu cererea de transport, capacitatea operatorilor, dar și în funcție de bugetul primăriilor membre ale Asociației.”, adaugă TPBI.



Citeste si