Autorităţile franceze speră că străzile din Paris vor deveni mai sigure, mai liniştite şi mai puţin murdare începând de luni, când o nouă limită de viteză, de 30 kilometri pe oră, a intrat în vigoare pentru şoferii din capitala Franţei, informează Reuters, preluat de Agerpres.

Municipalitatea locală doreşte să încurajeze mersul pe jos, deplasările cu bicicleta şi folosirea transportului public, a declarat viceprimarul David Belliard pentru postul radiofonic Franceinfo. Noua limită de viteză ar putea contribui şi la reducerea poluării, a zgomotului şi a numărului accidentelor grave, a mai spus oficialul francez.

"Aceasta nu este o măsură adoptată împotriva maşinilor", a precizat David Belliard.

Limita de 30 km/h se aplica deja pentru aproximativ 60% din zona Parisului, dar ea acoperă de acum suprafaţa întregului oraş. Totuşi, câteva artere rutiere majore, precum Bulevardul Champs Elysees, vor fi exceptate de la această regulă, iar limita de viteză va rămâne în cazul lor fixată la 50 km/h.

"Vrem să limităm (vehiculele) doar pentru călătoriile esenţiale", a mai spus David Belliard.

Primarul Parisului, Anne Hidalgo, care a câştigat în 2020 un al doilea mandat de şase ani, a construit mai mulţi kilometri de piste noi pentru biciclete, a interzis maşinile vechi cu motoare diesel şi a transformat cheiurile Senei în spaţii exclusiv pietonale. De asemenea, ea doreşte să reducă spaţiile de parcare din oraş, încercând să limiteze astfel traficul rutier în capitala Franţei.

Reprezentanţii Municipalităţii pariziene au spus că poliţiştii locali vor fi mai îngăduitori în ceea ce priveşte respectarea noii limite de viteză în următoarele câteva săptămâni. Şi alte oraşe din Franţa, precum Bordeaux, Strasbourg şi Toulouse, au adoptat limita de viteză de 30 de kilometri pe oră.

Sursa foto: Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Auto »



Setari Cookie-uri