18 Aprilie 2007

Sindicatele muncitorilor grupului Skoda au intrat in greva

Sindicatele Skoda Auto (grup Volkswagen), cel mai mare constructor de automobile din Cehia, au declansat marti o greva pentru a obtine majorari salariale si conditii mai bune de lucru, a anuntat un responsabil sindicat, Vladimir Kment.

Declansarea grevei a fost decisa dupa ce sindicatele au refuzat oferta facuta de conducerea Skoda, ce propunea o majorare a salariilor de baza cu 10% si acordarea de bonusuri care, impreuna cu majorarea salariala ar fi dus la o crestere salariala de 13% in urmatorii doi ani.

Aceasta greva beneficiaza de "sustinerea aproape absoluta" a muncitorilor uzinei, a declarat marti dimineata Kment pentru jurnalisti. Responsabilul sindical a adaugat ca aceasta greva va fi suspendata miercuri, cand sunt prevazute alte negocieri cu conducerea, insa s-ar putea relua joi, in eventualitatea unui esec.

Salariul mediu al muncitorilor de la Skoda Auto se ridica la 22.057 coroane (789 euro) pe luna, afirma sindicatele, care au demarat aceste negociei pentru a obtine o majorare a salariului de baza cu 17%, potrivit informatiilor citate de NewsIn. in cursul saptamanii trecute, presedintele ceh Vaclav Klaus a cerut conducerii Skoda Auto, care este cea mai prospera din intreaga Cehie, "sa nu majoreze prea mult salariile".

Amplasata in localitatea Mlada Boleslav (la 55 de kilometri de Praga), Skoda Auto are 27.680 de salariati, ceea ce reprezinta aproximativ 0,5% din numarul totat de salariati din Cehia. Conform estimarilor, Skoda Auto contabilizeaza aproximativ 2%-3% din produsul intern brut al Cehiei.

Constructorul de automobile a inregistrat in 2006 un profit net record de 11,06 miliarde coroane (392 milioane euro), ceea ce reprezinta o majorare cu 40,1% fata de anul 2005. Skoda Auto este principalul exportator ceh, contabilizand 7,7% din totalul exporturilor Cehiei de anul trecut.



Citeste si