15 Februarie 2022

Criza de semiconductori dă peste cap activitatea Ford. Constructorul auto reduce activitatea de la unele fabrici



Ford Motor Co a anunţat că va menţine suspendarea producţiei sau va continua să o reducă în cazul unor fabrici de asamblare, în săptămâna care a început la 14 februarie, din cauza deficitului global de semiconductori.

Compania nu va utiliza uzinele din Ohio şi Kansas City, a informat purtătorul de cuvânt Kelli Felker. De asemenea, mai puţin angajaţi vor lucra la unităţile din Kentucky Chicago şi Dearborn (Michigan), scrie Agerpres care citează Reuters.

Săptămâna trecută, Ford a suspendat sau a redus producţia la opt fabrici din America de Nord din cauza lipsei de semiconductori.

Anterior, Ford avertizase că în acest trimestru producţia de vehicule va fi la un nivel scăzut, în urma deficitului de cipuri pentru industria auto.

Vânzările globale de semiconductori au crescut anul trecut cu 26,2%, atingând o valoare record de 555,9 miliarde de dolari, iar prognozele pentru acest an arată o creştere de 8,8%, pe măsură ce producătorii de cipuri continuă să îşi extindă capacităţile de producţie pentru a face faţă cererii, a anunţat, luni, Semiconductor Industry Association (SIA).

Anul trecut în întreaga lume au fost vânduţi 1.150 miliarde de semiconductori, cea mai mare creştere fiind înregistrată în cazul cipurilor pentru automobile, a anunţat directorul SIA, John Neuffer. Pe acest segment, vânzările au crescut cu 34%, comparativ cu 2020, până la 26,4 miliarde de dolari. În termeni de unităţi vândute, creşterea a fost de 33%.

Ford, al doilea mare producător auto din SUA, este prezent şi pe piaţa din România.



Citeste si