19 Aprilie 2022

Grindeanu: 90 şi ceva la sută din gările din România arată aproape ca gara din Mariupol



Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a declarat la Constanţa, că peste 90% din gările şi haltele din România arată similar gării din Mariupol, punctând că este normal ca ele să fie preluate de către autorităţile locale, CFR neavând forţa necesară pentru a investi în această zonă.

"Nu doar gările (să treacă la autorităţile locale - n.r.), inclusiv anumite terenuri care sunt nefolosite în acest moment de către CFR. Hai să spun în mare CFR, indiferent de companie, că e Marfă, Infrastructură, Călători mai puţin, pe zona asta, pe care nu le-au folosit şi care zac în acest moment (...). Nu văd de ce nu pot să treacă la autorităţile locale. 90 şi ceva la sută din gările din România, chiar şi haltele din România, arată cred că, aşa, aproape de gara din Mariupol, conform Agerpres.ro.

E clar că CFR-ul nu are în acest moment forţa necesară să investească şi pe această zonă. În schimb sunt foarte multe cereri din partea autorităţilor locale de a prelua aceste imobile. Se lucrează în acest moment la cadrul legal să se poată da rapid către autorităţile locale. E un proces absolut normal de descentralizare", a spus ministrul într-o conferinţă de presă.

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Marcel Ciolacu, şi ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, au efectuat o vizită la Administraţia Portuară din Constanţa.

-știre în curs de actualizare-



Citeste si