23 Mai 2022

Top 10 mașini electrice cu cea mai rapidă depreciere în 2022



Cererea foarte mare de mașini electrice a dus la o creștere a prețurilor pentru cele la mâna a doua, dar încă există unele modele care își pierd un procent uriaș din valoarea de achiziție, iar asta în doar trei ani de la achiziție sau 60.000 de kilometri parcurși. Aveți mai jos modelele cu cea mai rapidă depreciere de anul acesta, potrivit WhatCar.com.

Locul 10. Hyundai Ioniq Electric

Ioniq este un model destul de neobișnuit, deoarece este disponibil atât ca hibrid, hibrid plug-in, cât și ca mașină complet electrică. Vă recomandăm versiunea hibridă obișnuită, dar dacă vă decideți să mergeți pe modelul complet electric, veți avea o autonomie de până la 310 km, conform testelor oficiale. Ne place interiorul său de calitate, dar și costurile reduse de utilizare, însă versiunea electrică este scumpă în comparație cu rivalii și există spațiu redus pentru pasagerii de pe bancheta din spate.

  • Model Premium SE 38kWh
  • Preț de listă 40.115 euro
  • Valoare de revânzare 60.000 km/3 ani 18.617 euro
  • Scădere de preț 21.504 euro
  • Valoare păstrată 46,40%

Foto/Shutterstock


Locul 9. Audi E-Tron

Modelul E-tron a fost primul SUV electric de la Audi și a venit cu câteva tehnologii și dotări interesante pentru a susține imaginea sa premium. Modelele entry-level E-tron 50 au o autonomie de până la 320 de kilometri între încărcări, dar, în ciuda faptului că beneficiază de aportul a nu mai puțin de 309 CP, oferiți de motoarele electrice duble, se poate simți leneșă când apăsați accelerația până la podea. Și, deși călătoria este confortabilă și există mult spațiu în habitaclu, rivalii se conduc mai sportiv și au sisteme de infotainment mai ușor de utilizat.

  • Model 50 quattro 71kWh Sport
  • Preț de listă 76.292 euro
  • Valoare de revânzare 60.000 km/3 ani 35.384 euro
  • Scădere de preț 40.903 euro
  • Valoare păstrată 46,38%

Foto/Shutterstock


Locul 8. Peugeot e-208

Peugeot e-208 este o mașină electrică mică, cu un design modern și foarte atrăgător. Nu există multe modele din această clasă care să se facă remarcate la fel precum „micul leu”. Ne place interiorul elegant și autonomia sa oficială impresionantă de până la 350 de kilometri între încărcări, ceea ce este cu mult peste ce oferă mulți dintre rivalii francezului. Este ușor de condus și bine echipat, de asemenea.

  • Model Active Premium 50kWh
  • Preț de listă 35.074 euro
  • Valoare de revânzare 60.000 km/3 ani 15.851 euro
  • Scădere de preț 19.229 euro
  • Valoare păstrată 45,19%

Foto/Shutterstock


Locul 7. Renault Zoe

Renault Zoe este de foarte mult timp pe piață, dar rămâne o alegere bună dacă ești în căutarea unei mașini electrice de mici dimensiuni. Modelul nostru preferat, R110, are un motor electric de 107 CP și ar trebui să puteți călători cel puțin 241 de kilometri între încărcări, în condiții reale. Totuși, spațiul pentru cap pe bancheta din spate ar putea fi mai bun și, deși majoritatea modelelor sunt bine echipate, frânarea automată de urgență (AFU) nu este disponibilă pentru echiparea de bază.

  • Model Iconic R110 50kWh
  • Preț de listă 34.310 euro
  • Valoare de revânzare 60.000 km/3 ani 15.477 euro
  • Scădere de preț 18.836 euro
  • Valoare păstrată 45,11%

Foto/Shutterstock


Locul 6. Smart EQ Forfour

Această mașină de oraș electrică cu patru locuri de la Smart este ieftin de cumpărat, are un diametru de bracare mic, fiind perfectă în oraș, și vine relativ bine echipată. Totuși, aici se termină aspectele pozitive, deoarece în alte privințe Forfour este greu de recomandat. Are o autonomie slabă (testele oficiale spun că merge doar 125 de kilometri între încărcări), un portbagaj mic, iar călătoria poate fi incomodă în cazul denivelărilor mai pregnante.

  • Model Premium 17kwh
  • Preț de listă 26.292 euro
  • Valoare de revânzare 60.000 km/3 ani 11.645 euro
  • Scădere de preț 14.647 euro
  • Valoare păstrată 44,29%

Foto/Shutterstock


Locul 5. Peugeot e-Rifter

Dacă aveți nevoie să transportați o mulțime de oameni și de bagaje, dar doriți și să deveniți „verde”, Peugeot e-Rifter face parte dintr-un mic grup de mașini care s-ar putea să vi se potrivească. Nu are cea mai bună autonomie – chiar și cifrele oficiale sugerează că veți parcurge până la 276 de kilometri între încărcări și este probabil să scadă în condițiile din traficul real. În plus, are și un sistem de infotainment complicat, dar din punct de vedere practic, este un câștigător clar.

  • Model GT 50kWh
  • Preț de listă 40.909 euro
  • Valoare de revânzare 60.000 km/3 ani 17.984 euro
  • Scădere de preț 22.926 euro
  • Valoare păstrată 43,96%

Foto/Shutterstock


Locul 4. Honda-e

Există câteva caracteristici ale Honda E care par desprinse din filmele SF. Oglinzile sale exterioare virtuale, de exemplu, îi permit să aibă o formă mult mai aerodinamică decât majoritatea rivalilor. Sau faptul că are un display de infotainment care se întinde pe toată lungimea bordului, format din mai multe ecrane. Totuși, la alte capitole micul nipon nu este așa de impresionant: autonomia este dezamăgitoare, doar 200 de kilometri între încărcări, iar portbagajul este mic.

  • Model Advance 36kWh
  • Preț de listă 43.522 euro
  • Valoare de revânzare 60.000 km/3 ani 18.985 euro
  • Scădere de preț 24.486 euro
  • Valoare păstrată 43,67%

Foto/Shutterstock


Locul 3. Peugeot e-Traveller

Aveți o familie numeroasă și trebuie să-i transportați pe ei și toate bagajele lor pe străzile aglomerate din orașe? Ei bine, mașina cu care ați dori să faceți treabă este Peugeot e-Traveller. Acest microbuz electric poate primi până la opt persoane și este echipat cu un motor electric de 134 CP destul de puternic. Autonomia este modestă, cifrele oficiale sugerând că veți ajunge până la 238 de kilometri între încărcări și, deși nu există nicio îndoială privind caracterul practic al e-Traveller, este mai scump decât rivalii, iar interiorul său este destul de anost.

  • Model Active Standard (8 locuri) 50kWh
  • Preț de listă 57.894
  • Valoare de revânzare de 60.000 km/3 ani 24.524 euro
  • Scădere de preț 33.365 euro
  • Valoare păstrată 42,36%

Foto/Shutterstock


Locul 2. Opel/Vauxhall Combo-e Life

Opel/Vauxhall Combo-e Life se bazează pe platforma tehnică de la Peugeot e-Rifter, care figurează și el în acest top 10 și folosește motorul electric și bateriile francezului. Chiar și așa, stă chiar mai rău decât e-Rifter la amortizare și suferă de un interior slab dotat și anost, cu un sistem de infotainment complicat.

  • Model SE 50kWh
  • Preț de listă 36.705 euro
  • Valoare de revânzare 60.000 km/3 ani 15.308 euro
  • Scădere de preț 21.395 euro
  • Valoare păstrată 41,17%

Foto/Shutterstock


Locul 1. Citroen e-Berlingo

e-Berlingo este al treilea membru al „frăției” Peugeot e-Rifter și Vauxhall Combo-e Life, așa că folosește același motor electric și aceleași baterii. Cu toate acestea, pierde din valoare mai repede și mai mult decât oricare dintre aceste modele: peste 21.000 de euro după numai trei ani de exploatare sau 60.000 de kilometri parcurși. Oferă o funcționalitate excelentă și are destule dotări, dar, ca și frații săi, ar putea avea o autonomie mai mare și suferă de aceeași problemă: un sistem de infotainment prea complicat.

  • Model SE 50kWh
  • Preț de listă 36.710 euro
  • Valoare de revânzare 60.000 km/3 ani 15.310 euro
  • Scădere de preț 21.399 euro
  • Valoare păstrată 41,17%

Foto/Shutterstock




Citeste si