9 Ianuarie 2023

TOP 10 cele mai scumpe mașini vândute la licitație în 2022



Bogații lumii nu simt crizele – acesta este un dicton pe care l-am mai auzit, iar rezultatele-record înregistrate de cele mai mari case ce organizează licitații auto confirmă încă o dată, de parcă mai era nevoie, acest fapt. 2022 a fost anul în care regulile s-au rescris, iar cărțile de istorie au consemnat un nou deținător al titulaturii de „cea mai scumpă mașină din istorie”. Am strâns, în ordinea prețului, cele mai scumpe 10 mașini vândute în anul în care am uitat de Ferrari 250 GTO.

1958 Maserati 450S Fantuzzi - 8,6 milioane de euro

Maserati se număra printre constructorii de vârf în epoca romantică a curselor de anduranță, în urmă cu mai bine de 60 de ani. Obținând victorii importante la mijlocul aniilor ’50 în curse de renume la Sebring sau Nurburgring, echipa de uzină a Tridentului a învins giganți ca Jaguar sau Ferrari. Mașina această, vândută din colecția Oscar Davis, este una din doar nouă construite în momentul în care, la insistențele unui client american bogat, Maserati a decis să reînceapă dezvoltarea unui model sport cu motor cu capacitate mare.

Proiectul Tipo 54 fusese stopat după accidentul de la Le Mans din 1955. Maserati a decis, la acel moment, să se concentreze pe modelele 200S (motor de 2.000 cmc) și 300S (motor de 3.000 cmc), deși dezvoltase un motor mai mare, de 4.500 cmc. În cele din urmă, 450S a debutat cu victorie în cursa de 12 ore de la Sebring în mâinile lui Jean Behra și Juan-Manuel Fangio. Alți piloți legendari ca Stirling Moss, Tony Brooks, Carlos Menditeguy sau Carroll Shelby au mers cu acest model. Mașina din poză, șasiul #4509, a fost vândută de nouă unui client american și a concurat cu succes în cursele SCCA (Sports Car Club of America) începând cu 1958. Prețul s-a încadrat în limitele estimărilor care au fost între 9 și 11 milioane de dolari. Mașina a fost vândută în cadrul licitației RM/Sotheby’s de la Monterey, California, din 18 august 2022.


1960 Ferrari 250 GT SWB Competizione Coupe - 8,75 milioane de euro

Ferrari 250 GT SWB (sau Passo Corto, cum spun italienii), este un model legendar, pasul intermediar în geneza lui 250 GTO. Doar 176 de șasiuri cu ampatamentul scurt de 2,4 metri au fost construite, unele venind cu caroserii de oțel, iar altele cu caroserii ultra-ușoare de aluminiu. Scaglietti s-a ocupat de acestea, iar dezvoltarea modelului s-a desfășurat sub bagheta lui Giotto Bizzarrini, la sfârșitul aniilor ’50. Cu până la 276 de cai putere din V12-le Colombo de trei litri, 250 GT SWB în varianta Competizione a concurat peste tot înainte ca GTO-ul să preia ștafeta. Acest model, șasiul #2021 GT, a concurat la Le Mans și Goodwood, iar culoarea galbenă aduce aminte de celebra formație belgiană Ecurie Francorchamps. Mașina s-a vândut la licitația Gooding & Co. din 3 septembrie de la Londra.


1924 Hispano Suiza H6C Torpedo Roadster - 8,81 milioane de euro

Hispano-Suiza, marcă ce reîncearcă, în diverse mâini, să revină în actualitate în ultima perioadă, și-a construit prestigiul în perioada interbelică, spaniolii construind unele dintre cele mai luxoase mașini din lume. Pe lângă multiplele limuzine, însă, și-au făcut loc și câteva modele sportive, precum acest H6C Torpedo Roadster care apărea când România, ca stat, avea doar șase ani. Construită la cererea magnatului Andre Dubonnet pentru ca acesta să poată lua parte la ediția din 1924 a Targa Florio, mașina a devenit faimoasă grației caroseriei sale din lemn de mahon. Fâșiile sunt prinse de un schelet (tot de lemn) cu mii de nituri, tot acest proces, la care a contribuit constructorul de avioane Nieuport- Astra, fiind necesar deoarece Dubonnet a cerut ca întreaga caroserie să nu cântărească mai mult de 100 de kilograme, dar să fie la fel de rezistentă ca una obișnuită.

Având un șasiu de aluminiu și un motor de 8.000 cmc, mașina a terminat pe poziția a șasea în cursă, Dubonnet conducând apoi mașina pe drumuri publice până la Napoli. Ulterior, mașina a intrat în colecția unui alt magnat, Alexander Keiller, dar apoi a fost găzduită de Blackhawk Museum din California. Mașina a fost vândută în cadrul licitației RM/Sotheby’s de la Monterey, California, din 18 august.


1937 Mercedes-Benz 540K Special Roadster - 9,44 milioane de euro

Mercedes-Benz 540K Special Roadster este printre cele mai cunoscute și dorite modele din istoria mărcii, un model sport decapotabil care, de-a lungul aniilor, a fost deținut de multe vedete, dar și capete încoronate. Cândva se zvonea că până și Nae Ionescu ar conduce un exemplar (există fotografii din perioada interbelică cu un 540K Special Roadster pe Calea Victoriei). Mașina din imagine, cu o caroserie Sindelfingen, face parte dintr-un club ultra-exclusivist fiind unul din doar trei exemplare supraviețuitoare cu coadă lungă ce acoperă roata de rezervă din spate. Mașina a fost livrată Regelui Mohammed Zahir Shah, ultimul rege al Afghanistanului. Ea a fost vândută tot în timpul licitației RM/Sotheby’s din Monterey, California, din 18 august.


1937 Bugatti Type 57 Atalante Coupe - 9,83 milioane de euro

Tripleta „de aur” a anului 1937 care a ajuns în top 10-le licitațiilor din anul 2022 include, pe lângă Mercedes-ul de pe poziția a șaptea, și acest Bugatti Type 57 Atalante Coupe. Al treilea representant vine tot din Franța, anume un Talbot-Lago. Bugatti nu a construit multe Type 57S, iar, din cele 42 care au ieșit de pe porțile uzinei din Molsheim, doar 17 au fost în specificație Atalante. Cu un motor cu opt cilindri în linie de 3,2 litri echipat cu un supercharger, exemplarul acesta este printre primele Type 57 SC construite vreodată. Șasiul și caroseria sunt ambele originale (adică n-au fost despărțite, cum se întâmplă uneori cu mașini din această perioadă). Bugatti-ul a fost vândut în timpul licitației Gooding & Co. de la Pebble Beach din 19 august.


1937 Talbot-Lago T150-C-SS Teardrop Coupe - 11,44 milioane de euro

Cum spuneam, anul 1937 este bine reprezentat în acest top, iar pe poziția a cincea se află un Talbot-Lago T150-C cu caroseria emblematică în formă de picătură (Goutte d’Eau) semnată de carosierul Figoni et Falaschi. Compania, veche de doar doi ani la momentul producerii acestui Talbot-Lago, și-a construit o reputație pentru design-urile fluide semnate Giuseppe Figoni (Ovidio Falaschi se ocupa de latura managerială a firmei), iar acest T150-C-SS iese în evidență prin faptul că și roțiile față sunt acoperite, iar caroseria este 100% originală. Talbot-urile carosate de Figoni et Falaschi au făcut furori încă de la lansare, atât la Salonul de la New York, cât și la cel de la Paris, iar Figoni et Falaschi rămâne printre carosierii francezi de referință. Mașina aceasta și-a găsit un nou proprietar la licitația Gooding & Co. de la Amelia Island din 10 martie.


2003 Ferrari F2003-GA - 14,6 milioane de euro

Ferrari F2003-GA face o notă discordantă în acest top, deoarece vorbim de un monopost de Formula 1, o mașină pilotată de septuplul campion mondial Michael Schumacher în timpul sezonului 2003. Mașina, denumită în onoarea șefului Fiat Gianni Agnelli, care a murit în acel an, a fost una capricioasă, echipa de la Maranello chinuindu-se să o facă să se înțeleagă cu anvelopele Bridgestone pe care le utiliza excesiv. Această tendință a fost observată în etapele europene care s-au succedat într-o vară neobișnuit de fierbinte căci, inițial, F2003-GA a părut să fie urmașul perfect pentru F2002 (care a fost folosit în prima parte a stagiunii), câștigând trei din primele patru curse în care a participat.

Acest exemplar, șasiul 229, a fost pilotat demonstrativ de fiul lui Michael, Mick Schumacher, chiar la Fiorano și este una dintre cele mai de succes mașini Ferrari pilotate vreodată de Schumacher. Doar trei alte șasiuri au fost pilotate către mai bine de cinci succese la fel cum a fost cazul cu șasiul 229 care l-a dus pe Schumi către al șaselea titlu la piloți, respectiv, pe Scuderie, către al 13-lea titlu la constructori. Mașina a fost adjudecată în cadrul unei licitații speciale RM/Sotheby’s din 9 noiembrie, de la Geneva.


1955 Ferrari 410 Superamerica Sport Spider - 20,97 milioane de euro

„Enzo Ferrari mi-a spus că aceasta a fost cea mai bună mașină pe care a construit-o vreodată,” stă scris pe rezervorul acestui Ferrari ce poartă numărul 98, număr emblematic în cariera de pilot a lui Carroll Shelby. Texanul, cunoscut deoarece a pus bazele firmei omonime și a dus Ford către primele sale două victorii în cursa de 24 de ore de la Le Mans, a fost și un pilot de succes. Pe lângă victoria de la Le Mans din ’59 cu Aston Martin (alături de Roy Salvadori), acesta a pilotat cu succes și Ferrari-uri. Asta în ciuda faptului că, din poziția de constructor și șef de echipă, Shelby nu și-a dorit nimic mai mult decât să bată Ferrari. Mergând cu acest 410, unul dintre doar două mașini de uzină echipate din start cu motorul mare de 4.900 cmc, Shelby a învins în opt curse din 10 starturi. Acest exemplar a fost pilotat și de Juan Manuel Fangio, Phil Hill, Masten Gregory, Richie Ginther și Jo Bonnier. Mașina a fost vândută în cadrul licitației RM/Sotheby’s de la Monterey, California, din 20 august.


1998 McLaren F1 - 23,8 milioane de euro

Ocupanții primelor două poziții din acest top sunt atipici, deoarece nu vorbim de niște licitații publice clasice. În cazul acestui McLaren, câștigătorul și-a trimis oferta prin metoda „sealed bid” a celor de la RM/Sotheby’s. În acest caz, o mașină este prezentată de către casa de licitații, iar cei interesați trimit o ofertă de preț fără ca să știe câte alte persoane licitează și nici care sunt licitațiile lor. Cu alte cuvinte, cel care trimite cea mai mare ofertă pune mâna, imediat, pe mașină, fără ca alt licitator să poată să vină cu o ofertă superioară. Mașina nu mai are nevoie de nicio prezentare, McLaren-ul F1 fiind primul automobil de șosea construit de McLaren sub conducerea tehnică a lui Gordon Murray care a folosit un imens motor BMW V12 proiectat de Paul Rosche pentru a crea cea mai rapidă mașină a lumii (din 1998 și până în 2005) și, respectiv, singura de stradă care a câștigat, în clasamentul general, cursa de 24 de ore de la Le Mans (în 1995).


1955 Mercedes-Benz 300 SLR ?EUR?Uhlenhaut?EUR? Coupe - 133,3 milioane de euro

Un Ferrari nu mai este cea mai scumpă mașină de istorie. Aceasta a fost știrea (aproape șocantă) a anului 2022 în lumea modelelor clasice de lux. Un Mercedes-Benz mult mai exclusivist (doar două au fost construite) a spulberat recordul de 48,4 milioane de dolari deținut de un Ferrari 250 GTO din 1962 care și-a găsit un nou proprietar contra acestei sume în 2018, la o licitație RM/Sotheby’s. Aceeași casă de licitații a organizat, în mai, un eveniment special chiar în incinta Muzeului Mercedes-Benz din Stuttgart la care au fost invitați, în secret, mai mulți colecționari înstăriți și interesați să achiziționeze unul dintre cele două 300 SLR Coupe din lume.

Mercedes-Benz s-a decis în mod ciudat să vândă unul dintre exemplare (celălalt, care a fost condus, o vreme, chiar de Rudi Uhlenhaut, ce o folosea ca și „company car” cu o tobă supradimensionată pentru a reduce nivelul de zgomot, a rămas în posesia Mercedes-Benz). Licitația aceasta incredibilă a început de la 50 de milioane de dolari și, în cele din urmă, mașina s-a vândut unui norocos cu identitate necunoscută. Motivele din spatele acestui preț incredibil? Multe, deși nu sunt, poate, evidente, dar haideți să reținem că Uhlenhaut însuși era mai rapid, pe circuit, decât Fangio. Parcă nu sună rău să deții o mașină proiectată de cineva care l-ar fi putut bate pe un cvintuplu campion mondial de Formula 1...




Citeste si