7 Ianuarie 2023

Cu ce soluție a venit Nicușor Dan pentru fluidizarea traficului din București



Primarul general al Capitalei, Nicușor Dan, anunță că vine cu noi soluții pentru fluidizarea traficului din București. Mai exact, acesta a precizat că vor fi amplasate două noi sensuri giratorii în Capitală.

”Venim cu noi soluţii pentru fluidizarea traficului din Capitală - sensurile giratorii modulare. Prin Administraţia Străzilor Bucureşti, am amplasat deja două astfel de giratorii, unul la intersecția Șoseaua Petricani - Dimitrie Pompeiu, iar celălalt la intersecția D-na Ghica cu Str. Heliade Între Vii”, a scris edilul, pe pagina sa de Facebook.

Fiecare sens a fost construit din elemente modulare prefabricate, din beton armat, îmbinate între ele şi iluminate prin intermediul unor LED-uri cu încărcare fotovoltaică. Lucrările s-au desfăşurat pe timpul nopţii, iar costul fiecărei lucrări în parte a fost de 450.000 de lei.

Avantajele acestor soluţii de trafic sunt:

  • Timpul foarte scurt de montaj (pot fi amplasate în câteva ore);
  • Durata mare de garanţie - 60 de luni şi rezistenţa în timp – peste 50 de ani.
  • Mobilitate crescută – se pot muta oricând şi oriunde în funcţie de necesităţi, inclusiv în cazul unor avarii, în zona acestora.

”În perioada următoare, Administraţia Străzilor va propune Comisiei Tehice de Circulaţie şi alte locaţii pentru fluidizarea traficului prin amplasarea unor astfel de sensuri giratorii”, a mai precizat Nicușor Dan.



Citeste si