2 Martie 2023

Oamenii de știință au găsit legătura dintre mașina condusă și nivelul de inteligență al șoferului



Oamenii de știință britanici lovesc din nou. De această dată, purtătorii de halate albe din Regat au ajuns la concluzia că există o legătură între șofer și marca mașinii pe care o conduce. Este vorba, evident, de mașinile personale deținute de cei întrebați. Din păcate, șoferii mașinilor Dacia din Albion au fost evitați de realizatorii studiului.

Un studiu comandat de portalul ScrapCarComparison.co.uk, a invitat 2.000 de persoane să răspundă la o serie de întrebări pentru a realiza o legătură între coeficientul de inteligență și mașina condusă zilnic. Vorbim de același site care a ajuns, în 2021, la concluzia că cei mai psihopați șoferi sunt cei care dețin modele Audi și BMW. De această dată, cei intervievați au avut de răspuns la un chestionar cu 20 de întrebări menit să determine scorul de IQ.

Oamenii de știință n-au reușit să strângă date relevante decât pentru 22 de mărci auto. Dintre acestea, șoferii mărcii Skoda sunt cei mai inteligenți cu un IQ în medie de 99 de puncte. Pe poziția secundă se află șoferii de Suzuki (98,09 puncte), urmați de cei ai Peugeot (97,79 puncte), Mini (97,41 puncte) și Mazda (95,91 puncte).

Rezultatele studiului, captură de ecran via MoniteurAutomobile.be

Mărci de lux ca Land Rover, BMW sau Audi ocupă a doua jumătate a clasamentului. Astfel, conform acestui studiu, șoferii SUV-urilor Land Rover au un IQ de doar 88,58 puncte, față de cei ai Fiat care sunt penultimii cu 90,14 puncte. Șoferii de BMW au un IQ de asemenea scăzut, doar 91,68 puncte (locul 20). Volvo este pe poziția a 18-a (92,40 puncte), iar Audi este pe 14 (93,25 puncte). Cei care au realizat studiul susțin că au respectat toate rigoriile științifice, dar realizarea unei astfel de legături între rezultatele unui test de IQ foarte succint și mașina condusă este cel puțin discutabilă.

Chiar și așa, oamenii de știință au testat și alte întrebări pe care nu și le-a pus nimeni niciodată. De exemplu, britanicii au ajuns la concluzia că cei care dețin numere de înmatriculare personalizate au un IQ mai scăzut (91,95 puncte) față de cei care folosesc combinația de cifre și numere oferită de stat la întâmplare (94,15 puncte). În plus, același studiu relevă că șoferii EV-urilor nu sunt la fel de inteligenți ca cei care folosesc mașini pe benzină (90,19 puncte versus 94,35 puncte). În schimb, cei care au mașini diesel sau hibride sunt și ei peste cei ce conduc mașini electrice.

În fine, s-a realizat o corelație și între culoarea mașinii și inteligență. Rezultatul: cei mai deștepți șoferi de pe șosele au mașini albe (95,71 puncte), iar la capătul opus se găsesc șoferii mașinilor verzi (88,43 puncte)



Citeste si