22 Mai 2023

Primarul din Piatra Neamț dă vina pe pietoni pentru blocajele din trafic: E pur egoism să traversezi de unul singur



Andrei Carabelea, primarul orașului Piatra-Neamț, a declarat la postul local Monitor TV că majoritatea blocajelor din trafic sunt produse de lipsa de educație și de responsabilitate a pietonilor. El i-a încurajat pe cetățenii din oraș să nu traverseze singuri, ci să mai aștepte cel puțin o persoană care vrea să treacă strada.

”Vedem în fiecare dimineață blocaje în trafic. Cea mai mare parte a acestor blocaje este determinată de lipsa acestei educații și de lipsa unei responsabilități colective.

E pur egoism să calci, să te îndrepți spre trecerea de pietoni fără să aștepți să mai fie măcar o persoană lângă tine”, a spus primarul liberal din Piatra Neamț la Monitor TV.

”Eu, ca pieton, niciodată nu traversez de unul singur. Nu mă angajez în traversarea unei străzi pentru că generez opriri succesive. Dacă la fiecare secundă sau la fiecare 10 secunde, nici nu aștepți să treacă o persoană strada și te angajezi și tu în trecerea străzii, este evident efectul pe care îl vedem uneori în fiecare dimineață.

”Fac acest apel să avem înțelegere unii față de ceilalți, mai ales atunci când traversăm pe trecerea de pietoni, nu numai să ne asigurăm, pe cât posibil să mai așteptăm o persoană, două, pentru a traversa trecerea fără a genera niște blocaje extraordinare în trafic”, a mai spus Carabelea.

Orașul Piatra-Neamț a devenit faimos pentru trecerea de pietoni cu 15 semafoare.

Conform datelor INS, în tot județul Neamț sunt înregistrate 147.000 de autoturisme și 24.000 de vehicule de marfă - în jur de 2% din totalul la nivel național. Populația este de circa 442.000 de persoane, 2,2% din toată populația țării.



Citeste si