Guvernul de la Beijing a solicitat producătorilor de vehicule electrice (EV), de la BYD Co la Geely Automobile Holdings, să-şi majoreze achiziţiile de la producătorii locali de cipuri, ca parte a campaniei de a-şi reduce dependenţa de importurile occidentale şi de a extinde industria semiconductorilor din China,.

Surse care au dorit să-şi păstreze anonimatul au declarat pentru Bloomberg că Ministerul Industriei şi Tehnologiei Informaţiei a cerut, anul acesta, producătorilor auto chinezi să-şi sporească achiziţiile de componente fabricate local, pentru a accelera adoptarea cipurilor chineze. Anterior, instituţia stabilise un obiectiv neoficial pentru producătorii auto ce viza procurarea din China a unei cincimi de cipurile de care aveau nevoie, până în 2025, dar oficialităţile sunt nemulţumite că nu s-au înregistrat progrese, susţin sursele, conform Agerpres.ro.

Acestea au adăugat că Ministerul Industriei şi Tehnologiei Informaţiei a solicitat acum direct firmelor să evite semiconductorii din străinătate, în măsura în care acest lucru este posibil, ceea ce înseamnă că producătorii străini de cipuri trebuie să le fabrice printr-o companie locală, cum ar fi Semiconductor Manufacturing International Corp sau Hua Hong Semiconductor Ltd.

Noile evoluţii reflectă accelerarea eforturilor Beijingului de a-şi consolida propriul sector tehnologic, ca răspuns la încercările SUA de a pune piedici dezvoltării industriei cipurilor din China prin sancţiuni şi restricţionarea vânzării de tehnologie avansată. Solicitarea oficialilor chinezi adresată producătorilor auto sporeşte incertitudinea legată de afacerile unor companii ca Nvidia Corp, NXP Semiconductor NV, Renesas Electronics Corp şi Texas Instruments Inc, care concurează cu firmele locale pentru a aproviziona cea mai mare piaţă de vehicule electrice din lume.

Beijing şi-a extins eforturile de sprijinire a industriei locale de cipuri, care încă este în urma rivalilor străini, dar este critică pentru susţinerea economiei şi menţinerea avantajelor geopolitice.

Visul american contra reglementărilor chineze

Potrivit unei analize Bloomberg, oficialii americani sunt îngrijoraţi de volumele mari de date colectate de aşa-numitele "smart cars" (automobile inteligente, n.r.), care includ atât automobilele electrice, dar şi alte tipuri de vehicule conectate sau autonome. Multe dintre automobilele actuale, atât cele care sunt echipate cu un motor cu ardere internă, cât şi cele electrice, sunt echipate cu modemuri care le conectează la Internet, ceea ce le face ţinte potenţiale pentru operaţiuni de hacking.

Automobilele electrice colectează volume mari de informaţii cu privire la şoferii şi împrejurimile lor, iar concurenţa intensă din industrie stimulează producătorii să echipeze automobilele cu senzori din ce în ce mai performanţi şi mai mulţi, precum şi cu programe software de asistenţă a şoferului. Reglementările chineze cer producătorilor auto să stocheze şi să proceseze în interiorul ţării o mare parte dintre aceste date, o cerinţă care ar putea include şi informaţii personale sensibile colectate de automobilele electrice, de la plăcuţele de înmatriculare şi până la caracteristicile faciale.

Secretarul american al Comerţului, Gina Raimondo, şi-a exprimat îngrijorarea că aceste date ar putea ajunge în mâinile Beijingului, menţionând interdicţia impusă de China pentru accesul automobilelor Tesla în apropierea de clădirile guvernamentale, dar şi pentru utilizarea lor de către personalul militar. "Nu poţi conduce un automobil Tesla pe anumite părţi din drumurile din China, din motive de securitate naţională, potrivit autorităţilor. Care sunt aceste îngrijorări cu privire la securitatea naţională?", a declarat, recent, Raimondo la un eveniment organizat de Atlantic Council.

Sursa foto: Pixabay.com

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Auto »



Setari Cookie-uri