8 Aprilie 2024

Tesla a făcut anunțul cu privire la taxiul fără șofer. Care este secretul tehnologiei



Elon Musk, CEO-ul Tesla, a anunțat data de lansare al celui mai radical model din istoria companiei. Este vorba de un așa-numit „robotaxi”, adică un automobil fără șofer menit pentru transportul de persoane, un vis mai vechi al lui Musk. Recent, s-a scris chiar că Tesla ar fi abandonat dezvoltarea unui automobil electric ieftin pentru a concentra toate fondurile către noul vehicul autonom, dar Musk a negat informația.

Primul taxi robotic fără șofer al celor de la Tesla va fi dezvăluit pe 8 august, conform unei postări pe X a lui Elon Musk. La doar câteva zile după ce miliardarul a acuzat presa că minte, după ce Reuters a informat că mașina „de buget” a Tesla ar fi istorie, Musk a anunțat când vom putea vedea pentru prima dată taxiul viitorului. Mașina este proiectată din start pentru a rula fără un șofer uman, deci nu va avea volan sau pedalier.

Anunțul că Tesla pregătește o mașină 100% autonomă a venit în 2022, în cadrul Tesla Cyber Rodeo, dar ambițiile liderului global de pe piața EV-urilor cu privire la funcțiile de șofat autonom sunt mult mai vechi. Încă din 2016, Musk spunea că mașinile făcute de Tesla vor putea deveni, în viitor, „robotaxiuri” printr-un update over-the-air al software-ului. Între timp, același software (Tesla Full Self Driving) a devenit obiectul mai multor procese.

Un sondaj recent a arătat că americanii nu văd cu ochi buni mașinile care se conduc singure, dar Tesla continuă cu această ambiție, iar lansarea va avea loc mai repede decât se credea anterior. Mulți specialiști au spus că lansarea noilor mașini Tesla (atât EV-ul ieftin, cât și taxiul autonom) ar putea avea loc abia în ultima parte a lui 2024. Conform informațiilor citate de Electrek, „robotaxi” ar putea să aibă un design similar cu al camionetei Tesla Cybertruck.

Noul model ar putea să semene cu Tesla Cybertruck



Citeste si