Tramvaiele din România ar putea primi un sistem de avertizare în caz de accident. Cum funcționează tehnologia

Sursǎ foto: Continental

Tramvaiele din România ar putea primi un sistem de avertizare în caz de accident. Cum funcționează tehnologia

Cuprins Articol:

Producătorul de anvelope Continental va testa, în depoul Societăţii de Transport Public Timişoara (STPT), sistemul de avertizare a coliziunii frontale pe un tramvai, o tehnologie adaptată mobilităţii urbane, se arată într-un comunicat.

Sistemul de avertizare a coliziunii frontale se bazează pe folosirea tehnologiei radar în combinaţie cu hărţi digitale şi permite inclusiv acţionarea frânelor de urgenţă.

Cum funcționează tehnologia

"Oferim experienţa noastră în inginerie pentru a sprijini transferul de tehnologie şi produse specifice domeniului automotive către clienţi din alte industrii. Colaborarea noastră cu Societatea de Transport Public din Timişoara oferă o oportunitate excelentă de a îmbunătăţi soluţiile noastre pentru domeniul feroviar, prin activităţile de cercetare şi dezvoltare desfăşurate local. Sistemul de avertizare a coliziunii frontale, personalizat de CES pentru nevoile specifice ale transportului public, reprezintă o evoluţie importantă pentru îmbunătăţirea siguranţei în mobilitatea urbană", a declarat, în comunicatul citat, Sorin Iarca, Head of Continental Engineering Services România.

Sistemul de avertizare a coliziunii frontale identifică obstacolele pe traseul estimat al tramvaiului şi transmite vatmanului un semnal de avertizare vizual şi sonor pentru obiectul detectat, într-o primă etapă şi, apoi, pentru frânarea de urgenţă.

Sistemul poate acționa frânele automat, dacă este setat astfel

"Posibilitatea de a testa noi tehnologii inovatoare, cum ar fi sistemele de avertizare la coliziunea frontală pe un tramvai, reprezintă un pas semnificativ către crearea unui sistem de transport public modern, în acord cu cerinţele actuale. Parteneriatul nostru cu Continental ne oferă ocazia de a experimenta soluţii tehnice aliniate cu viziunea noastră pentru o mobilitate urbană mai inteligentă, mai sigură şi mai confortabilă", a spus Constantin Cocheci, directorul STPT.

Soluţia poate fi implementată în variantă doar cu notificare şi îi oferă vatmanului posibilitatea de a activa frâna manual sau în varianta în care poate acţiona automat frâna de urgenţă, astfel încât tramvaiul să se oprească imediat, fără intervenţie umană.

Continental Engineering Services (CES), furnizorul de servicii de dezvoltare şi inginerie din cadrul Continental, oferă soluţii tehnice pentru un trafic urban mai sigur prin tehnologii create cu scopul de a oferi cele mai bune experienţe atât pentru vatmani, cât şi pentru călători.

Personalizate pentru tine