O nouă versiune a taxei de mediu, care are ca scop descurajarea românilor să cumpere și să dețină mașini vechi și poluante, ar putea intra în vigoare din 2026 și ar putea duce la o creștere de 11 ori a impozitului pentru anumite tipuri de vehicule, transmite Pro TV, citându-l pe Mihai Bordeanu, Director Dacia pe România și pe Europa de Sud-Est.
În curând, posesorii de mașini vechi ar putea fi obligați să plătească un impozit mult mai mare, în timp ce cumpărătorii de vehicule poluante ar putea, la rândul lor, să fie obligați să scoată din buzunar sume importante de bani. Aceasta este metoda prin care șeful Dacia crede că ar putea fi stăvilit valul importurilor de mașini second-hand în România.
Conform datelor centralizate de APIA, perioada ianuarie-octombrie 2024 a fost marcată de o creștere alarmantă a înmatriculărilor de autoturisme rulate (+10,73%), care au ajuns la 282.352 de unități, reprezentând 69% din totalul pieței auto din România. Mai îngrijorător, 65% dintre acestea sunt vehicule mai vechi de 10 ani, cu un impact semnificativ asupra calității aerului și a siguranței rutiere.
Cât de mare ar putea fi noua taxă de poluare
Bordeanu consideră că un mod prin care ar putea fi încetinit fluxul importurilor de mașini vechi în România ar fi printr-un regim de taxare nou, mai dur. El spune că se derulează negocieri cu ministerul Mediului, dar și cu Finanțele, iar Dacia a venit cu o serie de propuneri despre forma și cuantumul noii taxe. Ideea este susținută și de Asociația Producătorilor și Importatorilor de Autovehicule (APIA).
„Noi vrem să diminuăm fenomenul, nu să-l tăiem de la rădăcină. Nimeni nu a zis că ar trebui interzise importurile,” a spus șeful Dacia. El a subliniat că toate propunerile respectă legislația europeană în vigoare și susține, pe baza unui studiu PwC pe care Dacia îl actualizează anual, că măsuri adiționale de suprataxare a mașinilor rulate ar ajuta la creșterea pieței de modele noi.
Doar în 2024, conform cifrelor ACAROM, au fost înmatriculate pentru prima dată în țară 328.834 de mașini second-hand, în creștere cu 3,95% față de 2023. Prin comparație, în aceeași perioadă, piața auto de mașini noi a crescut cu 4,5% și a atins un volum de în total 151.105 mașini. Totodată, în ultimii cinci ani de zile, prin programul Rabla s-au casat undeva în jurul a 350.000 de vehicule rulate.
Într-o intervenție televizată, Bordeanu a dat un exemplu de calcul pentru noua taxă auto. „O mașină veche de 20 de ani, în normă de poluare EURO 2, va avea de plătit undeva între 350 și 400 de euro. Nu e definit 100%, am vorbit de achiziție”, a spus șeful Dacia. „Astăzi suma e undeva la 160-170 de lei pe an. De mâine am dori să se ia în calcul norma de poluare, iar în funcție de asta, dacă automobilul e EURO 2 sau EURO 3, vorbim probabil de 1.800 - 1.900 de lei pe an,” a adăugat acesta.
Oficialul constructorului autohton s-a referit la o mașină cu motor între 0 și 1.000 cmc.
„Dacă introduci în circulație un EURO 4 și îl taxezi la fel ca un EURO 6, deși au motoare de aceeași capacitate cilindrică, nu e corect. Fiindcă tu, care ai mașină nouă și nu poluezi mai deloc, plătești același impozit ca vecinul tău, care are mașină de 10 ani și, când o pornește dimineața, umple toată scara de fum,” a adăugat și Adrian Sandu, secretar general ACAROM.
Când ar putea intra în vigoare noua taxă de mediu pentru mașini vechi
La Ministerul Transportului ar fi deja elaborat un proiect de lege prin care se va reintroduce o taxă de mediu care îi va impacta direct pe cei care vor să cumpere sau care dețin mașini vechi. Noua taxă ar putea intra în vigoare din de la 1 ianuarie 2026, după ce va fi adoptată pe parcursul acestui an.
În trecut, în România s-a mai perceput o taxă de mediu, care a reușit să reducă vechimea parcului auto național într-o perioadă scurtă de timp.
Prima formă a taxei de poluare a fost introdusă în 2007, pe când vechimea medie a parcului auto național era de aproape 17 ani. La acel moment, ea a fost aspru criticată în spațiul public, dar și-a atins măcar parțial scopul: până în 2009, conform statisticilor oficiale, vechimea parcului auto național a ajuns la o medie de doar 9 ani - un minim istoric ce nu a mai fost repetat de atunci.
Îcepând cu 2013, taxa de mediu a fost înlocuită cu un timbru de mediu. Acesta a fost declarat ilegal de CJUE trei ani mai târziu, iar autoritățile au fost obligate să returneze sumele încasate șoferilor. După acest moment, Guvernul a cedat și nu a mai insistat cu o taxă pe mașinile rulate.
Cum se calculează impozitul auto și câte mașini vechi sunt în România
În prezent, impozitul pe mașina personală se calculează în funcție de capacitatea cilindrică a motorului termic, fără a fi luați în calcul și alți factori. Astfel, există mai multe trepte de taxare, iar greutatea mașinii sau nivelul de poluare sunt luați în calcul.
Iată care sunt pragurile de taxare în funcție de capacitatea motorului:
- între 0 cmc și 1.000 cmc: 45 lei;
- între 1.001 și 1.400 cmc: 54 – 72 lei, cu o creștere de 9 lei la fiecare 200 cmc;
- între 1.601 și 2.000 cmc: 216 – 240 lei, cu o creștere de 24 lei la fiecare 200 cmc;
- impozit auto motor 2.2 – între 2.001 și 2.600 cmc: 1.012 – 1.196 lei, cu o creștere de 92 lei la fiecare 200 cmc;
- între 2.601 și 3.000 cmc: 2.604 – 2.790 lei, cu o creștere de 186 lei la fiecare 200 cmc;
- pentru motoare peste 3.000cmc – între 3.001 și 4.000 cmc: 5.984 – 7.480 lei, cu o creștere de 374 lei la fiecare 200 cmc.
Aceste praguri sunt, însă, orientative, deoarece cuantumul impozitului auto a fost crescut în 2025. Spre exemplu, în București, impozitul auto a fost crescut cu 10,4%, în conformitate cu rata inflației. Impozitul este chiar mai mare la Arad, unde majorarea este de 22%. Impozitul fusese deja majorat și în 2024 raportat la 2023.
În Brașov, impozitul auto 2025 a fost indexat cu 20%, în Mureș, cu 19,5%, iar în Sibiu, Ploiești, Constanța și Alba, de pildă, cu 16,05%, potrivit calculweb.net, scrie Newsweek. De asemenea, impozitul auto poate varia și de la localitate la localitate. De pildă, în județul Dâmbovița, în orașul Pucioasa impozitul auto 2025 pentru o mașină de 1.999 cmc e 280 lei, iar în Târgoviște, de 290 lei, conform impozitauto.ro.
Oferim, mai jos, pragurile de impozitare pentru București, în 2025:
- sub 1.000 cmc – 50 lei
- între 1.001 cmc și 1.200 cmc – 60 lei
- între 1.201 cmc și 1.400 cmc – 70 lei
- între 1.401 cmc și 1.600 cmc – 80 lei
- între 1.601 cmc și 1800 cmc – 252 lei
- între 1.801 cmc și 2.000 cmc – 280 lei
- între 2.001 cmc și 2.200 cmc – 1.177 lei
- între 2.201 cmc și 2.400 cmc – 1.284 lei
- între 2.401 cmc și 2.600 cmc – 1.391 lei
- între 2.601 cmc și 2.800 cmc – 3.010 lei
- între 2.801 cmc și 3.000 cmc – 3.225 lei
- între 3.001 cmc și 3.200 cmc – 6.944 lei
- între 3.201 cmc și 3.400 cmc – 7.378 lei
- între 3.401 cmc și 3.600 cmc – 7.812 lei
- între 3.601 cmc și 3.800 cmc – 8.246 lei
- între 3.801 cmc și 4.000 cmc – 8.680 lei
- între 4.001 cmc și 4.200 cmc - 9.114 lei
- 5.000 cmc - 10.850 lei.
Trebuie spus și că, în Capitală, toate mașinile hibride (mild-hybrid, full-hybrid și plug-in hybrid, fără diferențieri) beneficiază de o reducere a impozitului aferent capacității cilindrice cu 95%.
Dacă este să vorbim despre mașinile vechi din România, numărul lor este mare. Conform datelor existente, mai bine de un milion de automobile înmatriculate în România în 2024 aveau norma de poluare Euro 2 (introdusă în 1997). De asemenea, peste 1,5 milioane de automobile din România au motoare Euro 3 și aproape patru milioane Euro 4.