Lotus îl celebrează pe cel mai mare pilot de Formula 1 din istorie cu un model special

Vezi galeria
8 imagini

Care sunt noutățile ediției speciale Jim Clark

Lotus a colaborat cu Jim Clark Trust, organizația care se ocupă și de muzeul închinat dublului campion mondial, pentru a realiza o serie omagială care va fi prezentată publicului larg cu ocazia Marelui Premiu de Formula 1 de la Miami. Emira Clark Edition va fi disponibil, conform producătorului, doar pe anumite piețe, iar prețul de pornire va fi de 140.000 de euro în Germania, cu circa 45.000 de euro peste prețul de listă al unui Emira obișnuit.

Cei care vor plăti acești bani în plus vor primi un Emira V6, cea mai puternică versiune a modelului, „îmbracat” într-un livery ce amintește de culorile Lotus-ului 38 folosit de Clark pentru a se impune în ediția din 1965 a Indianapolis 500. În același an, Clark a obținut și cel de-al doilea său titlu mondial, o dublă unică în istoria curselor auto.

Revenind la mașină, culoarea de bază este „Clark Racing Green”, peste care tronează o dungă galbenă care este mai lată în partea frontală, înglobând gura de aer din bara față. Plafonul este negru, iar fețele oglinzilor sunt arginti. O linie galbenă pictată manual accentuează profilul mașinii, iar logo-uri speciale sunt așezate pe laterale.

În habitaclu, scaunul șoferului este îmbrăcat în piele roșie și Alcantara, în timp ce cel al pasagerului este îmbrăcat în piele neagră și Alcantara, o trimitere la scaunele cu tapițerie roșie folosite de Clark în 1965. De asemenea, schimbătorul de viteze se termină cu o măciulie specială din lemn, iar fiecare posesor va ști ce exemplar din seria limitată i-a fost atribuit grație unor plăcuțe numerotate din fibră de carbon amplasată pe prag.

Care sunt performanțele lui Lotus Emira

Lotus Emira V6 utilizează un motor supraalimentat de 3,5 litri care livrează 400 de cai putere și 430 Nm. Agregatul este de origine Toyota și este combinat cu o transmisie manuală cu șase rapoarte și un diferențial cu alunecare limitată.

Mașina vine echipată cu „Lotus Drivers' pack”, care include o suspensie mai sportivă, un sunet mai agresiv al evacuării și un mod de condus specific pentru circuit. De asemenea, direcția hidraulică este setată pentru un răspuns prompt la schimbările de direcție.

Versiunea aceasta manuală este mai rapidă decât cea automată, cu o viteză de top oficială de 290 km/h. Un sprint de la 0 la 100 km/h se realizează în 4,2 secunde în lumea reală, față de 4,6 secunde în cazul transmisiei automate. Mașina rivalizează direct cu Porsche 718 Cayman, deși prețul o apropie mai degrabă de BMW Z4.

De ce este Jim Clark unul dintre cei mai buni piloți de F1 din istorie

Cifrele, spun unii, nu mint. Dar, în Formula 1, unde foarte multe variabile fac diferența dintre succes și eșec, cifrele lipsite de context nu spun totul despre calitatea unui pilot. Privind ierarhiile, Michael Schumacher, Juan-Manuel Fangio, Lewis Hamilton, Alain Prost sau Max Verstappen - cu toții piloți cu mult mai multe titluri mondiale - ar trebui să fie superiori lui Clark.

Dar, privind declarațiile contemporanilor săi și citind despre reușitele sale pe pistă, fie că vorbim de realizările din Formula 1, din cursele de turisme, cursele de mașini sport sau de la Indy 500, imaginea se schimbă. Într-o eră în care rivali erau niște legende precum Graham Hill, Jackie Stewart, Dan Gurney, Jack Brabham, Denny Hulme sau Chris Amon, Clark a fost cu un cap peste toți, iar asta nu doar pe asfalt ud - unde se face diferența între piloții mari și cei cu adevărat imenși - ci și pe asfalt uscat.

„Era la un nivel la care noi ceilalţi nu puteam decȃt să visăm”, a declarat, în urmă cu mai mulți ani, Chris Amon. Chiar și piloți care n-au concurat împotriva sa i-au recunoscut meritele, inclusiv Ayrton Senna. Triplul campion mondial brazilian spunea, în 1988, că „întotdeauna l-am considerat pe Jimmy un pilot fantastic. Mult peste toţi ceilalţi, atât de delicat în pilotaj, totul îi ieşea aşa de uşor, (...), cel mai mare pilot din toate timpurile”.

Pentru a trece în revistă doar unele dintre cursele sale de legendă ar trebui să ne lungim mult, dar trebuie reținute câteva Grand Prix-uri în care Clark s-a jucat, parcă, cu rivalii. Un prim exemplu ar fi Marele Premiu al Germaniei din 1962, desfășurat pe Nordschleife. Apoi nu putem uita de Marile Premii ale Belgiei din 1963 și 1965, anii săi de glorie, când circuitul Spa-Francorchamps a fost de ambele dăți inundat de o ploaie strașnică. În fine, în ultimul lui sezon integral, 1967, Clark a mai scos din joben o magie, la Monza, pe uscat, în Marele Premiu al Italiei.

Toate aceste GP-uri merită analizate pe îndelte, dar las ca exemplu acel prim tor de forță, în „Iadul Verde”, în urmă cu 63 de ani. Clark se calificase al treilea, în spatele lui Graham Hill și Dan Gurney, dar a uitat să-și pornească pompa de benzină. Astfel, la start, mașina sa nu a plecat de pe loc, iar pilotul Lotus s-a văzut depășit de întreg plutonul.

Căzut pe locul al 26-lea, Clark a revenit în cursă, dar cu un handicap de 13-14 secunde. În primul tur, pe parcursul celor 22 de kilometri dificili ai Nurburgring-ului vechi, Clark a recuperat 17 (!) poziții, iar ritmul său a băgat teama și în lideri. După câteva tururi, el rula cu 3-4 secunde mai rapid decât cei din față, dar câteva accidente în pluton l-au făcut să meargă mai precaut, încheind cursa doar pe poziția a patra.

Jim Clark cu fantasticul Lotus 49, la Silverstone, în 1967

Un alt prim tur incredibil a fost reușit de Clark și la Spa, în 1963. Calificat în linia a patra, în niște condiții oribile, Clark și-a croit drum prin pluton și, la finele primului tur, pilotul din Killarney avea un avans de 15 secunde, terminând cursa respectivă la cinci minute în fața ocupantului poziției secunde. În ambele sezoane în care a devenit campion mondial, Clark a reușit asta obținând 100% din punctele puse în joc (pe baza sistemului care nu lua în calcul toate cursele dintr-o stagiune), o performanță care nu mai fusese reușită decât de Alberto Ascari în anii '50.