29 August 2007

BMW muta productia roadsterului Z4 in Europa

Producatorul german auto, Bayerische Motoren Werke, va redirectiona productia modelului Z4 de la fabrica americana din Spartanburg, South Carolina, catre Europa. Unitatea de productie aleasa pentru a prelua asamblarea roadsterului va fi cea din Regensburg, Germania, conform Spartanburg Herald Journal.

Informatia a aparut ca urmare a unor contracte reziliate de catre nemti cu anumiti furnizori cu care compania germana colaboreaza la construirea acestui model pe taram american. Fabrica nu va avea insa de suferit nemtii anuntand chiar o extindere a capacitatilor de productie, de la 140.000 de unitati anual la 200.000 de unitati.

Decizia B.M.W. este mai mult decat indreptatita, daca luam in calcul ca vanzarile pentru Z4 in Statele Unite ale Americi nu au fost la nivelul asteptarilor in timp ce X5 este un bestseller, cu o crestere a vanzarilor in randurile americanilor de 22% fata de anul trecut. Renuntarea la fabricarea roadsterului ar insemna focalizarea asupra modelului cel mai de succes din portofoliul B.M.W.

Fabrica construita initial pentru producerea predecesorului lui Z4, Z3 , si-a inceput activitatea in 1996. Timp de mai multi ani au construit prima generatie a roadsterului si o generatie a Seriei 3, E36. Dupa 2002 au inceput asamblarea lui Z4, atat in varianta roadster cat si in cea coupe, inclusiv a versiunii performante care poarta badge-ul M, iar in prezent se mai asambleaza SAV-ul X5. Pentru viitor germanii planuiesc mutarea productiei modelului X3, din Austria in aceasta uzina si asamblarea viitorului model X6 tot aici in 2008.

Fabrica din Regensburg este una din cele mai importante ale bavarezilor, fiind specializata in productia de Seria 1 si Seria 3. Zilnic pe portile fabricii ies aproape 1000 de noi modele, fabrica avand o capacitate de productie de 300.000 de unitati.

Z4 a fost vazut ca un produs de nisa de catre americani si volumul de vanzari s-a reflectat in asta, prin urmare productia pentru generatiile viitoare va fi stabilita in Germania pentru piata din Europa, acolo unde modelul a avut un succes notabil.

B.M.W. aplica o reteta simpla, pentru a reduce costurile si a spori vanzarile ei muta unitatile de productie cat mai aproape de principalele piete de desfacere. Purtatorii de cuvant sau oficiali ai producatorului au refuzat insa sa confirme momentan aceasta tendinta.



Citeste si