13 Noiembrie 2007

Vanzarile Mazda in Romania au crescut cu 150% in luna octombrie



Mazda a vandut in Romania in luna octombrie 123 de unitati, realizand o crestere de 151% in comparatie cu aceeasi perioada a anului trecut. Cumulat, in perioada ianuarie-octombrie 2007, volumul vanzarilor a crescut la 714 vehicule, ceea ce inseamna o evolutie de 140% fata de acelasi interval din 2006.

Elementele de sustinere ale seriei de recorduri din acest an sunt modelele Mazda6 (cu un total de 242 de unitati) si Mazda3 (cu 215 unitati). Performante bune in ceea ce priveste vanzarile au avut si Mazda BT-50 (95 unitati) si versiunea veche Mazda2 (77 unitati).

Mazda CX-7 s-a dovedit un pionier al segmentului sau, cu 45 de unitati vandute in doar doua luni de la lansare. Cel mai ieftin model din oferta niponilor este Mazda 2, cotata la 9.900 de euro, iar cea mai scumpa Mazda este RX-8, model ce ajunge pana la 36.177 de euro

Luand in considerare cresterea recenta, Mazda vizeaza incheierea acestui an cu 1.001 unitati vandute. In comparatie cu rezultatul anului anterior care insuma 381 de unitati, aceasta valoare ar reprezenta o evolutie de 166%.

Datorita popularitatii crescute a modelelor sale, Mazda trebuie sa isi recalculeze obiectivele pentru 2008: “Pentru anul viitor erau initial prevazute 1.600 de unitati”, a declarat Cristi Rigu, Country Manager Mazda Romania. “Cererea curenta a clientilor a determinat Mazda sa creasca planul de vanzari la un total de 2.000 de vehicule in 2008.”

Mazda detine o cota de 1,8% la nivelul pietei din Europa, patrunzand pe aceasta piata la inceputul anilor '70, atunci cand Ford detinea 15% din capitalul japonezilor. Ford si-a marit cota detinuta din capitalul Mazda in 1999 cand a achizitionat 33,4% din actiuni, pe fondul unei crize financiare a constructorului japonez.



Citeste si