18 Ianuarie 2008

Honda a vandut anul trecut in Romania circa 2.000 de masini



Constructorul japonez Honda a inregistrat in 2007 o crestere a vanzarilor de autoturisme pe piata romaneasca de 292,4% fata de anul 2006, comercializand nu mai putin de 1.970 de masini,

Potrivit datelor publicate de companie, Honda a vandut anul trecut in Europa 398.960 de autoturisme, in crestere cu 21,5% fata de 2006. Acesta este cel de-al patrulea an consecutiv in care Honda a inregistrat un record al vanzarilor in Europa, precum si vanzari record la nivel de tari in 32 din cele 37 de state din regiune.

Cele mai mari cresteri ale vanzarile de autoturisme Honda au fost inregistrate in Romania (+292,4%), Rusia (+145,7%) si Ucraina (+115,3%). In Suedia, vanzarile au crescut cu peste 60%, iar in Norvegia cu circa 55%. Acestea sunt urmate de Franta, Grecia si Polonia cu cresteri de peste 30% si Spania, Olanda si Danemarca care au inregistrat vanari mai mari cu 20%. Cel mai vandut model din Europa a fost Civic, din care au fost comercializate peste 160.000 de autoturisme, in crestere cu 41,7% fata de anul 2006.

Oficialii Honda Trading, importatorul marcii japoneze Honda in Romania, au declarat recent pentru NewsIn ca vor sa vanda 3.400-3.500 de masini anul acesta. La sfarsitul anului trecut reteaua Honda numara mai mult de 10 dealeri functionali, iar pentru anul 2008 este prevazuta deschiderea a inca sapte.

De la 1 octombrie 2006, marca japoneza are reprezentanta proprie in Romania prin societatea Honda Trading Romania - subsidiara Honda Trading Corporation, divizie a Honda Motor Company.

Vanzarile celor opt marci auto japoneze reprezentate in Romania au crescut cu 77% la unsprezece luni din 2007 - de la circa 9.500 de unitati la aproape 17.000 - si detin o cota de piata de peste 9% din totalul masinilor de import, reiese din datele Asociatiei Producatorilor si Importatorilor de Automobile.

In total, modelele marcilor japoneze - Toyota, Mitsubishi, Nissan, Honda, Mazda, Suzuki, Subaru si Lexus - si-au gasit 16.873 de posesori in Romania, in primele unsprezece luni din 2007, cu 77,1% mai multi decat in intervalul corespunzator al anului 2006, cand 9.527 clienti au ales sa cumpere o masina japoneza. Prin cele 16.873 de masini vandute in intervalul ianuarie - noiembrie al anului trecut, marcile japoneze detin o cota de piata de 9,11% din totalul masinilor importate, 185.150 unitati.



Citeste si