24 Ianuarie 2008

Taxa auto va fi modificata in urmatoarea sedinta de guvern

Ministrul economiei, Varujan Vosganian, a anuntat taxa auto va fi modificata prin Ordonanta de Urgenta in urmatoarea sedinta de guvern, oficialii europeni agreand noua grila, cu unele mici ajustari, informeaza NewsIn.

Modificarea taxei de catre executiv este, potrivit ministrului Vosganian, primul pas pentru intreruperea procedurii de infringement (incalcare a tratatului), suspendarea totala urmand sa aiba loc dupa aprobarea Ordonantei in Parlament.

In urma discutiilor purtate cu autoritatile romane, la inceputul lunii ianuarie, oficialii de la Bruxelles au fost de acord cu noua grila de taxare, la care mai trebuie aduse, insa, mici modificari. Potrivit unor surse oficiale romane, reprezentantii Comisiei Europene (CE) au cerut "cizelarea" a doi-trei coeficienti de taxare, mentionand ca, de aceasta data, au fost aplicate principiile Comisiei.

Ministrul Economiei si Finantelor a avut in cursul zilei de ieri discutii cu reprezentantii CE pe marginea taxei auto, la o saptamana dupa ce o delegatie romana a prezentat modificarile aduse taxei auto reprezentantilor Directiei Generale pentru Taxe si Uniune Vamala (DG TAXUD).

"In timpul discutiilor avute la Bruxelles, comisarul european Laszlo Kovacs a felicitat guvernul pentru modul in care varianta de modificare a taxei de poluare auto corespunde cerintelor Comisiei Europene", a declarat ministrul Varujan Vosganian.

Taxa de inmatriculare a devenit, in martie 2007, obiectul unei proceduri de incalcare a tratatului deschisa de Comisia Europeana impotriva Romaniei. Autoritatile romane si Comisia Europeana au purtat o ampla corespondenta pe acest subiect, insa nu au ajuns la un acord.

Taxa de prima inmatriculare a intrat in vigoare de la 1 ianuarie 2007 si se calculeaza in functie de trei variabile: vechimea masinii, tipul de catalizator (euro) si capacitatea cilindrica a masinii. Nivelul taxei porneste de la 68 euro, pentru autovehiculele noi, foarte mici, cu o capacitate cilindrica de 600 cmc, dotate cu Euro 4 si ajunge pana la 8.586 euro pentru autoturismele mai vechi de sase ani, fara catalizator si cu o capacitate cilindrica de peste 3.000 cmc.



Citeste si